Când o POZĂ valorează cât o MIE de cuvinte: POVESTEA din spatele acestei IMAGINI

Când o POZĂ valorează cât o MIE de cuvinte: POVESTEA din spatele acestei IMAGINI

Se spune că o poză valorează cât o mie de cuvinte. Este şi cazul unei imagini surprinse miercuri la locul accidentului de la Toc.

Doi pompieri prezenți miercuri la locul accidentului de la Toc în care au fost implicate opt persoane, dintre care patru copii, i-au acordat asistență medicală unei fetițe, unul ținând-o în brațe, pentru că nu mai erau tărgi disponibile, iar celălalt ținând perfuzia pusă de medicul de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad.

Este vorba despre plutonier major Ciprian Banciu și plutonier adjunct Aurel Negru de la Secția de Pompieri Bârzava. Cei doi subofițeri au fost trimiși la locul intervenției cu o autospecială de stingere pentru a-și sprijini colegii de la descarcerare și SMURD și pentru a proteja echipajele de intervenție și victimele în cazul în care în urma accidentului de circulație se înregistrau scurgeri de combustibil sau se producea un incendiu.

„În acel moment al intervenției pe toate tărgile din ambulanțe erau victime cu multiple fracturi, cei doi pompieri au asigurat asistența medicală pentru un copil, unul ținându-l în brațe iar celălalt perfuzia pusă de medicul de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad, dând dovadă că sunt adevărați salvatori”, declară George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.