Cantitate URIAȘĂ de moloz, aruncată de un arădean în Sânicolaul Mic. Ce a pățit pentru fapta sa

Cantitate URIAȘĂ de moloz, aruncată de un arădean în Sânicolaul Mic. Ce a pățit pentru fapta sa

Cantități impresionante de moloz a descărcat un arădean în dimineața zilei de 17 iunie 2017, la capătul străzii Steagului, din cartierul Sânicolaul Mic, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale.

„Nu mică i-a fost mirarea lui P.N. în momentul în care și-a dat seama că a fost surprins de polițiștii locali ai Serviciului Ordine și Liniște Publică, aflați în patrulare prin zonă, tocmai pe când descărca molozul dintr-un camion marca Iveco. Pentru că a încălcat prevederile Legii 211/2011(*republicată*), privind regimul deșeurilor, P.N. a fost sancționat contravențional cu o amendă însumând 1.000 de lei”, se arată în comunicat.

Poliția Locală Arad  lansează un nou apel către toți cetățenii municipiului, atrăgându-le atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor legale privind regimul deșeurilor. Totodată, cetățenii care sunt martori ai unor astfel de încălcări ale legii, sunt rugați să le sesizeze la numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale Arad: 0257-939 (apel gratuit).

  1. Politia Locala sa faca publica lista locurilor unde este permis depunerea deseurilor!
    Unde, cind care sint cerintele si conditiile?
    Daca vor sa ajute intr-adevar cetatenii.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.