Capul jos și joc de glezne

Capul jos și joc de glezne

Până la urmă este doar o chestiune de timp pentru ca nemernicia să acapareze cu totul spațiul nostru. Și când spun nemernicie includ întreaga paletă a răului care ne inundă viața de zi cu zi. Într-un fel sau altul suntem martorii pervertirii noastre ca societate și din nefericire și ca nație. Definirea martorului este tocmai privitul pasiv, neimplicat. Pe astfel de indivizi se bazează toți cei care sunt pregătiți în a ne face viața tot mai nesigură și mai ales mai chinuitoare. Poate că dacă nu am vedea cum trăiesc alții, măcar din perspectiva confortului cotidian, supărările noastre s-ar reduce simțitor considerând că în fapt acesta este mersul și nu avem de ales. Nici pe departe lucrurile nu stau astfel. Cei care în Europa nu au avut parte de regimuri comunist-totalitare, n-au fost nevoiți să suporte o tranziție de felul cum am avut noi. După război, în Europa treburile au continuat la fel din punctul de vedere al proprietății. Deci oamenii din vest nu cunosc experiența unei averi a statului. În spatele a tot ceea ce există sau produce există cel puțin o persoană, identificabilă. Și de aici marea nedumerire a europenilor cu rpivire la raporturile dintre societate și stat la noi. De ce există corupție și unde este ea îndeosebi manifestată? Pe acest tronson s-a speculat foarte mult. Cei care au pus realmente mâna pe România au înțeles faptul că au nevoie pe termen lung de o mare susținere europeană (dată și de condițiile aderării la UE) și școlindu-și oamenii mărunți din fostul sistem  i-au făcut emisari perfecți cu scopul clar de a-i îndobitoci pe europenii care își dau cu părerea despre noi. Așa s-a ajuns în mare măsură ca oameni politici din UE să facă afirmații total nepotrivite despre diferite făpturi din țară. Măcar că și acei europeni știu să se bucure de câte o atenție bine aplicată. În timp ce noi ne murdărim reciproc unii pe alții ei își scrobesc gulerele de la cămăși. Eu aș numi asta : sindromul Auschwitz. Călăii de acolo își exercitau neîmplinirile sau idealurile absurde ca sarcină de serviciu în timp ce acasă ajunși își manifestau pe deplin considerația spe statutul de familist. Cam așa se explică maniera cu care suntem tratați de partenerii noștri din UE. Și vina nu o poartă doar ei. Li se oferă pe tavă acest comportament.

În această ordine de idei m-am uitat pe lista celor care în Parlamentul de la Bruxelles au votat în favoarea căsătoriilor contra naturii. Sunt peste 15 deputați români acolo. Chiar dacă nu au convingerile în sensul voturilor date ei ca să facă pe placul altora nu au ținut seama de tendința clar tradițional ortodoxă din țară și au zâmbit intersat spre alții. Invocând modernismul, cel mai probabil. Și cu sau de la aceștia noi avem așteptări?

Apoi trecând la subiectul zilei. Un segment mare din societatea noastră ar putea să scape neobesrvat sau nedirijat politic și riscurile sunt greu de prevăzut. Nimeni din structurile de putere nu permite ieșirea din rând. Așa că: înapoi în formație. Acesta a fost dictonul zilei de 18 aprilie 2018. Fotbalul nu trebuie să iasă pe străzi. La propriu. Acolo, în stadioane, la televizor și cam atât. De restul, ne ocupăm noi. Și e valabil în orice alt domeniu unde niște lideri ar putea lua fața sistemului. Faceți performanță? Foarte bine. Încasați bani, plătiți statului, adică nouă. Și cu asta , capul jos. Alții la rând.

Intrând așadar brusc în tema alegerilor de la FRF nu pot decât să constat faptul că ele au fost marcate de o caricatură neexpusă pe vreun perete din motive de spațiu. Păi cum să fie egal votul lui neica nimeni din „asociația Prigoria Puținești” sau „Club sportiv Axila Fugitare” cu votul unui club din prima Ligă?  Ori au înnebunit salcâmii, încă neînfloriți ori oamenii din fotbal (atenție nu cei care au jucat sau joacă fotbal) își pun murăturile primăvara devreme. Mă întreb sfidând inteligența oricărui biped: oare un club de box exclusiv feminin are un vot în federația lor? Dacă nu au citit statutul FRF poate că au o șansă de normalitate.

Se invocă (de chibiți mai degrabă) mereu faptul că nu s-a dorit readucerea oamenilor lui Mircea Sandu? De ce? Pe motiv că acei oameni nu împărțeau daruri și în afara fenomenului fotbalistic? Eu doar întreb pentru că nu am acces la stfel de informații. Doar că pe vremea lui Mircea Sandu(el însuși un fotbalist de excepție) s-a jucat și s-a făcut perfomanță. Sa- vorbit de trădare la aceste alegeri. Nici vorbă de așa ceva. O poate spune chiar domnul Ionuț Lupescu. NU de trădare a fost vorba ci de minciună.  Mare cât Casa poporului. Mărunții cu drept de vot, luați din registru, pentru că nimeni nu-i cunoaște, au promis că vor da votul domnului Lupescu, deși în realitate ei știau că nu vor face astfel. De ce? Pentru că deja aveau săbiile deasupra capetelor. Un control din partea statului putea scoate la iveală cu consecințe neplăcute activitatea finaciar-contabilă a votantului. Votul dat cui trebuie exte un vot cu consecințe personale și de interes. Pentru domnul Lupescu au votat oamenii care încă în naivitatea lor mai cred că fotbalul este un sport de masă. NU domnilor nu mai este un sport ci o sursă de bani. Chiar curată.

Poate că fotbalul și oamenii care încă îl mai iubesc ne scoate din mocirla din care nu reușim să ieșim. Aceștia neavând a pierde ar putea să-și croiască ei înșiși o grupare și în ciuda dreptului exclusiv al federației de a organiza competiții ei pot să organizeze jocuri folosind un alt nuem pe care să-l dea provizoriu fotbalului. Să-i zică spre exemplu: rombal sau orice altă denumire. Dar ei să joace fotbal. Cu unel modificări de regulament care să dea o nuanță din care să reiasă că jocurile nu sunt chiar identice.

Sau cealaltă variantă: cluburile mari din liga 1 să facă demersuri de înscriere în liga austriacă. Că tot serbăm anul acesta una sută de ani de când am părăsit imperiul.

 

Și nu e vorba că cineva s-ar supăra că n-a fost ales. Aici e mult mai mult. O violare de interese sportive. Ceea ce este cu totul altceva.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.