„Cartierul de poveste”, în parcurile și locurile de joacă din municipiu

„Cartierul de poveste”, în parcurile și locurile de joacă din municipiu

Organizația Municipală a Femeilor PDL Arad în colaborare cu Asociația „Magia Cuvântului” au dat startul acțiunii „Cartierul de poveste”, în parcurile și locurile de joacă din cartierele orașului Arad, unde au fost prezenți sute de copii și părinți.

Cei prezenți s-au bucurat de un adevărat spectacol de spus, ascultat și… creat povești, deoarece organizatorii au inclus în aceste manifestații inclusiv ateliere de creație de povești.

„Evenimentul a fost unul complex, pentru a reda în întregime magica lume a copiilor. Cei mici au avut parte de mai multe activități precum jocuri interactive pentru părinți și copii, relatarea unor povești interactive care susțin valorile morale, dansul poveștilor cu muzică pentru copii, dar și crearea unor povești sau desene de către copii împreună cu părinții”, a declarat Adina Dumitrean, președinta Organizației Municipale de Femei a PDL Arad.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Gianinei Pistru, președinta Organizației Municipale a PDL Arad și al deputatului Claudia Boghicevici. Totodată, mai multe reprezentante ale Organizației de Femei a PDL Arad au fost  implicate direct în activitățile desfășurate în cadrul evenimentului.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.