Ce rău le-am făcut?

Expresia anilor 1990 „ce țară frumoasă avem, păcat că e locuită” prinde din ce în ce mai mult contur abia acum, după ce mulți dintre cei ce nu au înțeles-o prea bine atunci încep să-și dea seama de adevărul acelor cuvinte. Într-adevăr, țara noastră e locuită, nici nu s-ar putea să fie altfel, de noi, românii, din cele mai vechi timpuri. Unii chiar se mândresc cu asta, dar alții se freacă aproape în fiecare dimineață la ochi sperând să fie trecut coșmarul în care fără voia lor explicită au intrat. S-au făcut după anii 1990 foarte multe planuri pentru ca noi să o ducem bine, sau măcar precum vecinii noștri din preatulburata Europă, dar nici unul nu a reușit să se apropie de nivelul acestora, ba putem spune că diferența negativă a crescut și mai  mult. În astfel de cazuri nu se mai caută cauze ci, pe bună dreptate, se dă vina pe clasa politică. Ca și cum această clasă politică ar fi ceva abstract de care noi nu știm nimic. Nu am importat clasă politică, ne-am crescut-o noi singuri cu mijloacele avute la îndemână în acest timp iar acum constatăm că am greșit cursurile. Asta pentru că ele au generat alte produse decât cele pe care noi contam. Și, cum timpul nu îl putem da înapoi, nu ne rămâne decât să ne socotim suficient de pricopsiți cu această clasă și să vedem dacă ar mai fi ceva de reparat sau de făcut. De reparat am reparat la fiecare patru și chiar cinci ani, dar peticele s-au dovedit insuficient de acoperitoare astfel încât convingerea noastră este că trebuie să trecem la refacerea totală. Ceea ce ar părea a fi foarte greu, dar având în vedere următoarele generații, e absolut necesar de executat. Nimic nu merge, indiferent de cum privim lucrurile. Suntem absenți de la orice lucru bun care li se întâmplă altora dar în primele rânduri la nenorociri. De multe feluri. Necazul cel mai mare mi se pare a fi că și în aceste circumstanțe clasa politică stă cu ochelarii de cal pe cap, abordând un festivism caraghios mai ales prin dimensiuni demn de o cauză ce nu se grăbește să se arate. Or, asta ne duce la concluzia că nu mai este nimic de așteptat de la acești oameni. Chiar dacă printre ei s-ar mai găsi vreunul cu minte la purtător, tot nu mai putem conta pe dumnealui ținând seama de pervertirea la care a fost supus în acești ani. Nimic nu mai este de remarcat sau păstrat din această clasă politică. Și atunci ce s-ar mai putea face? Este întrebare care frământă multe capete în România. O revoluție nu este recomandată. Sistemul funcționează prin alte părți așa că problema ar trebui căutată la factorul uman. Și cum nu mor toți dintr-o dată, problema se pune în înlocuirea lor încă din timpul cât ei trăiesc și se încăpățânează să mențină starea aceasta de decădere constantă a nivelului de trai al românilor. În cuvinte pe înțelesul tuturor, ar suna cam așa: JOS CU EI. Dar cum? Printr-o revoluție inteligentă, de catifea, cu armele și legile lor.

Constituția României art. 47:  ARTICOLUL 47
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. După cum vedem noi, dacă plătim și suntem clienți așteptăm servicii pe măsura a ceea ce ni se cere. Din păcate știm ce primim și asta cel puțin teroretic ne așează în banca reclamanților. Pârât este Statul care nu-și atinge obligațiile.

20 milioane de cereri de chemare în judecată a Statului ar bloca probabil întreaga structură a funcționării lui, în baza unei ordonanțe prezidențiale de punere sub sechestru a Statului până la o soluție în ceea ce privește măcar o singură speță soluționată. Teoretic, ar funcționa în acest mod sau practic ar fi vorba de o organizare la nivelul întregii țări, ceea ce ar părea un lucru aproape imposibil. Dacă e așa, atunci să rămânem și noi cu constatările că suntem cei mai de neluat în seamă. Dacă nu, atunci să căutăm soluții să ieșim din rahatul în care ne-am băgat singuri, fără să ne ceară nimeni. Cel puțin nu în mod oficial.

Cum și care ar fi soluția mai practică? ONG-urile să-și deschidă porțile și să admită membri înăuntrul lor în așa fel încât o imensă majoritate să fie reprezentată de acestea. Fiecare să se constituie parte într-un proces intentat Statului cu acest obiect, al art. 47. Avocații cu pregătire vor ști să producă probe în administrarea acestor cauze în așa fel încât soluția să fie una de natură a consemna juridic o realitate neconstituțională. Și nu doar a guvernului, ci a întregului sistem.

Scăpați de aceștia, vom știi mai apoi pe cine și cum să punem: Oameni care au alte capacități.