Ce se întâmplă la Fântânele? „Liberalii vor să plaseze o altă «BOMBĂ CU CEAS» în proximitatea comunei!”

Ce se întâmplă la Fântânele? „Liberalii vor să plaseze o altă «BOMBĂ CU CEAS» în proximitatea comunei!”

Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad, spune că PNL Arad nu a învăţat lecţia usturătoare auto-administrată prin implementarea dezastruoasă a proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide.

Consilierul susține că Gheorghe Falcă recidivează, iar de această dată încearcă să forţeze amenajarea unui depozit de deșeuri inerte la limita comunei Fântânele.

„Neinspirată alegere, în primul rând a locaţiei, însă încăpăţânat şi absurd cum îl ştim, primarul Aradului insistă, după prostul obicei, în impunerea acestei soluţii neortodoxe. Nu mai încape vorbă că prin această acţiune se crează un disconfort major locuitorilor din Făntânele şi Sânnicolau , în primul rând în plan ecologic. Sigur că este nevoie la nivelul judeţului Arad de un un depozit pentru deşeuri din construcţii şi demolări, dar nu în acel areal nepotrivit pe care îl vizează liberalii. Bineînţeles că nu ne opunem proiectului în sine, ci amplasamentului imaginat de edilul Aradului. Inflexibil şi deloc iubitor de consultări publice REALE, Gheorghe Falcă merge înainte ca un tramvai defect, fără judecată sau măsură. Dar oare la gospodarii din Fântânele şi Sânnicolaul Mic s-a gândit ? Sigur că nu ! Proiectele sale, în mare majoritate dezarticulate, nu comportă multă logică şi cu atât mai puţin coerenţă administrativă. Normal că oamenii vor reacţiona şi pe bună dreptate, la fel cum au făcut-o şi în situaţia în care PNL Arad a plasat o «bombă ecologică» în mijlocul oraşului Arad”, spune Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.

Foto articol: arhivă

  1. trompeta PSD in actiune ,dezinformeaza cetatenii.SULLIIII…/

    Raspunde
  2. De ce nu dai o alta locatie daca esti asa destept ? Logic ca nimanui nu-i convine sa aiba gunoi in apropiere ,dar asa e psd-ul ,un fel de gica-contra ! Nu mai prostiti pe nimeni ,lumea deja va cunoaste .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.