Cioloș, ce dezamăgire!

Alăturarea dintre PNL și Dacian Cioloș nu ar trebui privită altfel decât ca pe o stare de disperare care i-a cuprins pe ambii parteneri în ajunul alegerilor parlamentare. Privit cu încredere și speranță de foarte mulți români, Dacian Cioloș pare că s-a lăsat alterat de putere. Sau, e mai mult decât atât!

Să ne aducem aminte că guvernul tehnocrat a fost instalat imediat după valul de proteste care a urmat tragediei din Colectiv. Ieșiți în stradă, zeci de mii de oameni au spus atunci un NU hotărât clasei politice și întregului sistem care a îngenuncheat România de 25 de ani încoace. Venit în chip de salvator, Dacian Cioloș a fost pe placul multor români, protestele au încetat iar guvernul tehnocrat a trecut la treabă. Cu rezultate mai mult sau mai puțin notabile. Dacă-i ascultăm pe pesediști, atunci e „Guvernul Zero”. Dacă-i ascultăm pe liberali (dispuși, acum, să spună și să facă orice i-ar aduce la putere), atunci Guvernul Cioloș este plin de realizări mărețe. Adevărul, ca întotdeauna, e undeva la mijloc. Cert e că în răstimpul scurs de la instalare și până acum Guvernul Cioloș nu putea face minuni. Și tot cert este că a fost, la prima vedere, cel mai puțin corupt guvern al României postrevoluționare. Acesta este și motivul pentru care impresia bună lăsată atâtor români s-a transformat și continuă să se transforme în dezamăgire: Cioloș a venit pe un val de nemulțumire la adresa clasei politice și sfârșește în cloaca acesteia. Explicațiile pot fi mai multe, dar două îmi par mai apropiate de realitate: Ori Ciloș s-a lăsat prins în mrejele puterii, ori a fost, din start, reprezentantul sistemului de care a venit să ne „salveze”. Aș înclina spre cea de a doua variantă, pentru că altfel nu-mi explic cum e dispus să stea, atât de ușor, la masă cu PNL (în care regăsim, în proporție mare, urmașii PDL-ului, un partid care a furat România la concurență mare cu PSD). Dacă ar fi fost valabilă prima variantă, atunci Cioloș ar fi optat mai degrabă pentru USR sau ANP, două partide care se pretind anti-sistem.

Acestea fiind spuse, privim cu neîncredere spre actorii angrenați în cursa electorală. Câți dintre ei sunt ceea ce pretind a fi?