Ciprian Luca: „Aradul trebuie să aibă un muzeu al municipiului”

Ciprian Luca: „Aradul trebuie să aibă un muzeu al municipiului”

Ciprian Luca îşi continuă campania de imagine în perspectiva candidaturii la funcţia de primar al Aradului. Astfel, acesta consideră că „Aradul trebuie să aibă un muzeu al municipiului, unde arădenii pot veni să-și cunoască și să-și respecte trecutul”.

„Necesitatea unui muzeu municipal vine și din faptul că, la ora actuală, nu există un loc special destinat pentru valorile trecutului urbei noastre. Sunt, evident, spații muzeale începând cu Muzeul Județean cu secțiile sale, până la expozițiile memoriale ale Corifeilor Marii Uniri sau ale unor personalități culturale ale Aradului însă eu consider că se impune găsirea unei soluții pentru organizarea unui muzeu dedicat chiar municipiului Arad și tradițiilor sale. Există în Arad spații care sunt potrivite acestui scop cum este, de exemplu, Casa Hirschl sau, de ce nu, clădirea MARTA care se pretează pentru organizarea unui muzeu al științei și tehnicii arădene. Dar sunt convins că mai sunt și alte variante posibile. Fac apel la toți cei interesați de punerea în practică a acestei inițiative să vină cu propuneri pentru că ideea unui muzeu al municipiului Arad este una care trebuie să unească spiritele în mod constructiv, nu să dezbine. Arădenii merită să își cunoască și să își respecte istoria, tradițiile, personalitățile care au făcut cinste Aradului și de aceea constituirea unui Muzeu Municipal este, în opinia mea, cea mai potrivită soluție”, a declarat Ciprian Luca.

  1. Ciprian Luca se vede ca n-a mai fost la muzeu de cand il ducea invatatoarea cu clasa si primea uin 10 pentru asta.
    Tu nu vezi ca din pacate nici muzeul asta pe care-l avem , adica cel Judetean nu e prea vizitat? si ce sa pui in muzeul municipal? pe tine dupa alegeri ca mare pierzator?

    Raspunde
  2. Imi permit un pronostic.
    Luca nu ia mai mult decat marja de eroare la un sondaj de peste 1000 de respondenti , adica undeva la 1 si putin % si chiar ma incupmet sa spun ca va lua mai putin decat a luat inaintasul lui in prostia ce o face, pe nume Claudiu Cristea. Si ala a crezut ca e bun de ceva, e drept, ala n-a fost deputat, dar era gurist.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.