Circuitul Cramelor din Podgoria Aradului: Consiliul Județean invită doritorii la degustări de vinuri

Circuitul Cramelor din Podgoria Aradului: Consiliul Județean invită doritorii la degustări de vinuri

Circuitul Cramelor din Podgoria Aradului, program gestionat de Consiliul Județean Arad (CJA), demarează la sfârșitul acestei săptămâni, se menționează într-un comunicat de presă al instituției.

Activitatea își propune să pună în valoare cramele istorice și cele noi ale județului Arad, zonele viticole din Podgorie, producătorii de vin și sortimentele speciale de vinuri realizate în cramele locale.

Potrivit CJA, sâmbătă, 9 septembrie, Circuitul Cramelor începe la cramele Wine Princess, de la Păuliș, ale căror proprietar este Balla Geza. Cei interesați vor pleca pe traseu cu Săgeata Verde, de la stația Kaufland din Micălaca, la ora 10. La Ghioroc se vor vizita Muzeul Tramvaiului și Muzeul Vinului, iar de acolo se realizează deplasarea cu microbuzul la Păuliș. Revenirea la Arad se face cu microbuzul.

„Este un program ambițios, prin care ne propunem să contribuim la creșterea vizibilității Podgoriei Aradului. Punem în valoare cramele, vinul arădean și, mai mult, istoria acestei zone cu rezonanță inclusiv la Viena, în ceea ce privește vinurile de bună calitate. Se știe că și Casa de Habsburg se aproviziona cu vinuri arădene, iar noi, astăzi, prin programul pe care îl generăm, aducem mai aproape de vizitatori și de arădenii pasionați de oferta județului nostru o fărâmă din ceea ce are Aradul de oferit”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

De remarcat, că numărul de vizitatori este limitat la 25. Rezervări de bilete se pot realiza pe site-ul www.sageataverde.ro sau la numărul de telefon 0728/116412 (între orele 9-17), persoane de contact: Daliana Moțiu sau Mihai Iancu.

Săptămâna viitoare, sâmbătă și duminică, se vor vizita alte patru crame din Podgorie. Prețurile fluctuează în funcție de oferta de degustare a cramelor. La cerere, Consiliul Judeţean Arad organizează ghidajul şi în limbile engleză, germană sau maghiară, pentru grupuri de cel puţin 20 de persoane.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.