Claudia Boghicevici: „Educaţia pierde 25 de milioane după rectificarea bugetară”

Claudia Boghicevici: „Educaţia pierde 25 de milioane după rectificarea bugetară”

Claudia Boghicevici spune că rectificarea bugetară a Guvernului Tudose s-a făcut pe seama copiilor și a investițiilor, iar pentru a face rost de banii necesari pentru a acoperi minusurile de la fondurile de salarii și pensii, Guvernul a tăiat 25 de milioane de lei din finanțarea programelor „masă caldă în școli” și „tichete pentru grădiniță”, ambele introduse de fostul executiv anul trecut.

Premierul Mihai Tudose a declarat că rectificarea bugetară este, de fapt, pozitivă. Dar dacă ne uităm atenți peste cifre constatăm că există segmente, unele chiar foarte importante, care vor rămâne fără alocări bugetare substanțiale în urma acestei modificări. Din ce reiese din calcule, cei mai afectați vor fi copiii, adică Educaţia, și investițiile, ambele sectoare importante în cadrul unei societăți ce se vrea sănătoasă economic și social”, a declarat vicepreşedinte PNL Arad.

„Pe lângă tăierile de fonduri de la Ministerul Educației Naționale, Guvernul a mai anunțat diminuări ale fondurilor pentru Ministerul Dezvoltării și Fondurilor Europene, Ministerul Transporturilor și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, toate domenii în care oprirea investițiilor atrage după sine pierderi semnificative pentru economia națională, iar pe termen lung, duce la rămânerea în urmă a României în raport cu celelalte state din Uniunea Europeană“, a mai spus Claudia Boghicevici.

Claudia Boghicevici subliniază faptul că educația este unul dintre pilonii de bază pe care se construieşte o societate: „Nu ne permitem să dăm înapoi nici un pas când vine vorba de investițiile în acest domeniu. Investițiile în Educație înseamnă investiții în viitorul copiilor noștri, în viitorul țării noastre până la urmă. Tăiem din bugetul a două programe care aveau ca scop încurajarea creșterii numărului copiilor care participă la cursuri în școli și grădinițe. Aceste programe au fost pornite de curând și deja suferă din cauza incapacității Guvenului Tudose de a le finanța.

  1. Claudia, am inteles ca sunt pregatite cateva vagoane de musulmani care urmeaza sa soseasca la Arad luna viitoare. Dovada video aici:

    https://www.youtube.com/watch?v=ibUkOAYbEzs&t=48s

    Asadar, gaura bugetara de care vorbiti dvs va fi acoperita prin productivitatea in munca a noilor sositi.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.