Claudia Boghicevici: „Guvernul se spală pe mâini, promite marea cu sarea, dar aruncă răspunderea la administrațiile locale”

Claudia Boghicevici: „Guvernul se spală pe mâini, promite marea cu sarea, dar aruncă răspunderea la administrațiile locale”

Îngrijorarea cu care sindicatele și angajații din instituțiile bugetare, în principal din administrație, primesc Legea Salarizării Unitare este justificată, consideră Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Deși se discută despre intrarea ei în vigoare în cel mai scurt timp, legea prezintă doar promisiuni neacoperite în realitate, imposibil de pus în practică pentru administrațiile locale, subliniază Boghicevici.

„Românii au nevoie de salarii mai mari, acordate pe o lege clară și corectă, care să îi asigure că promisiunile despre aceste salarii nu sunt numai praf în ochi! Proiectul de lege adoptat în Senat și care va fi dezbătut în Camera Deputaților vorbește despre creșteri salariale dar nu indică și sursa de finanțare a acestor creșteri. Se va pune o mare presiune pe bugetele unor orașe și comune, care nu vor avea cum să suporte creșterile salariale, nu vor putea asigura salarii similare pentru aceeași muncă prestată. Se poate ajunge în situația în care un funcționar din Pâncota, de exemplu, va câștiga de două ori mai puțin decât unul de la Chișineu Criș, se va crea dezbinare între angajați, care pentru aceeași muncă prestată vor primi salarii diferite. Un alt semnal de alarmă este că acordarea acestor salarii nu va depinde de performanțele angajatului, ci de bunul plac al unor oameni politici. Este probabil o formă gândită de PSD pentru controlarea funcționarilor”, a declarat vicepreședintele CJA.

Claudia Boghicevici indică și o altă vulnerabilitate a legii: „Guvernul se spală pe mâini, le promite oamenilor marea cu sarea, apoi aruncă răspunderea la administrațiile locale, care nu au forța să plătească salariile promise de la București. Administrațiile locale o duc deja foarte greu, pentru că li s-au tăiat banii de investiții. Exemplul Aradului este elocvent: Guvernul a alocat bani județului nostru pentru refacerea a … 5 (cinci!) kilometri de drum în anul 2017, iar pentru alte investiții nu a alocat nici un leu! Nu a asigurat nici fondurile necesare salariilor mărite în luna ianuarie, astfel că în domeniul social acestea pot fi plătite doar până în toamnă! Creșterile salariale sunt necesare, dar dacă nu vor fi corect gestionate vor crea tensiuni și probleme sociale, fiind o capcană pentru cetățenii de bună credință”.

  1. Ipocrita poti fi dupa ce ai taiat salarii si pensii in 2010!
    Iesi din politica pentru ca provoci scirba!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.