Concurs REGIONAL de tradiție și umor, ediția a II-a. Ce PREMII au obținut ARĂDENII (GALERIE FOTO)

Concurs REGIONAL de tradiție și umor, ediția a II-a. Ce PREMII au obținut ARĂDENII (GALERIE FOTO)

Sala festivă a Liceului Național de Informatică din Arad a fost luată cu asalt de participanții la Concursul de tradiție și umor „Numai cânt și voie bună”, ieri, începând cu ora 9.

După succesul avut la prima ediție, competiția a dobândit caracter regional în titulatură, dar, în realitate, s-a bucurat de participanți din întrega țară, care au venit pe scena arădeană să prezinte obiceiuri din zonele folclorice pe care le-au reprezentat. Prezentarea a fost realizată de talentata solistă de muzică populară și realizator TV- Alexandra Elena Drăgan.

Destinat elevilor din învățământul preuniversitar, evenimentul cultural s-a desfășurat pe patru secțiuni, iar performanțele copiilor și strădania profesorilor coordonatori au fost răsplătite cu îndelungi aplauze, dar și cu numeroase premii și mențiuni, după cum urmează:

Marele premiu Ansamblul folcloric Macii Bărăganului– Școala Gimnazială nr.1 Ciocănești, jud. Călărași, coordonatori prof. Melente Dan și prof. Melente Silvia-Mihaela

Secțiunea Monolog

Premiul I: Drăgaru Darius-Gabriel (clasa aVII-a) – coordonat de prof. Markus Cecilia, Școala Gimnazială nr.1, Valcău de Jos, jud. Sălaj;

Premiul II: Moțiu Marius, (clasa a VI-a) – coordonat de prof. dr. Lupei Flavia , Liceul Național de Informatică Arad;

Premiul IIIDobra Raul (clasa pregătitoare) – coordonat de prof. înv. primar Pamfiloiu Lucica, Liceul Tehnologic „Ștefan Hell” Sântana;

Mențiuni: Baba Denisa (cl. a IX-a) – coordonată de prof. Opriș Ancuța, Liceul Tehnologic „Atanasie Marienescu”, Lipova; Buceag Ionuț (cl.a VII-a) – coordonat de prof. Matei Cornelia, Liceul Tehnologic „Atanasie Marienescu”, Lipova;  Circa-Chirilă Anyia (cl. a VII-a) – coordonată de prof. Circa-Chirilă Camelia și prof. Șimonca-Oprița Diana – Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad;  Berbecar Octavian (cl. a VII-a) – coordonat de prof. Fulger Laura, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad; Iordache Lois-Ștefania (clasa pregătitoare) – coordonată de înv. Stegar Adriana, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”; Petrean Vlad (cl. a II-a) – coordonat de prof. înv. primar Pamfiloiu Eugen, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”; Popa Adrian (cl. a XI-a) – coordonat de prof.dr. Ghișa Adina, Liceul Național de Informatică Arad; Nagy Robert Tibor (cl. a VII-a) – coordonat de prof. Munteanu Oana Andreea, Școala Gimnazială Țipar; Pamfiloiu Alexandru (cl. a VII-a) – coordonat de prof. înv. primar Pamfiloiu Eugen, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”; Lucaciu Anisia, Timiș Dariana, Moldovan Claudiu și Martin Amalia – coordonați de prof. Nastor Mihaela, Școala Gimnazială Gottlob, jud. Timiș.

Secțiunea Manifestări teatrale populare

Premiul I:  „Pă laviță la uliță” – Liceul Național de Informatică Arad – coordonator prof. Farcaș Angelica;

Premiul II:  Colaj de cimilituri, strigături, orații populare din zona Munteniei – Școala Gimnazială nr.1 Ciocănești, jud. Călărași, coordonatori prof. Melente Dan și prof. Melente Silvia-Mihaela;

Premiul II:  : „Hai la tropotită” – Școala Gimnazială Prioteasa, jud. Sălaj; coordonator prof. Popiț Maria;

Mențiuni: „Pantalonii” – Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, coordonator prof. înv. primar Pamfiloiu Eugen; „Strigături” – Școala Gimnazială Cintei, coordonator prof. înv. primar. Milaș Cristina; „Dialog inter-etnic” – Liceul Național de Informatică Arad, coordonator prof. dr. Lupei Flavia; „Cum să înțăleg țăranii” – Liceul Național de Informatică Arad, coordonator prof. Păsculescu Florina; „Mândruța și bădița” – Școala Gimnazială nr. 2 Pecica, coordonatori prof. Căciulă Diana, prof. Stoicovici Anita și prof. Joldea Denisa; „Alai de nuntă” – Liceul Național de Informatică Arad, coordonator prof. dr. Lupei Flavia;

Secțiunea „Dansuri populare”

Premiul I: Formația „Armonia Mureșană” – Școala Gimnazială „Sabin Mănuilă” Sâmbăteni,  coordonatori prof. Foster Cornelia și instructor Rașca Radu;

Premiul II:  Formația „Junii Mureșului” – Liceul Național de Informatică Arad – coordonator prof. Farcaș Angelica;

Premiul  III:  Formația „Banda Romani” –  Școala Gimnazială nr. 2 Pecica, coordonatori prof. Căciulă Diana, prof. Stoicovici Anita și prof. Joldea Denisa;

Mențiuni:  Grupul de dansatori „Călușarii” – Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, Zimandu Nou, coordonator prof. înv. primar Pamfiloiu Eugen; Formația „Margaretak” – Școala Gimnazială nr. 2 Pecica, coordonatori prof. Căciulă Diana, prof. Stoicovici Anita și prof. Joldea Denisa; Formația de dansuri populare  – Școala Gimnazială „Ștefan Cicio-Pop” Conop, Coordonatori prof. Matei Cornelia și Ciurlea Sorin.

Secțiunea Caricatură

Premiul I:  Moraru Ovidiu – – Liceul Național de Informatică Arad, coordonator prof. Mladin Mariana

Premiul II:  Ciul Oana –  Liceul Național de Informatică Arad, coordonatori prof. Mladin Mariana și Farcaș Angelica;

Premiul  III:  Sztoika Szidonia – Școala Gimnazială nr. 2 Pecica, coordonată de prof. Căciulă Diana, prof. Stoicovici Anita și prof. Joldea Denisa;

Mențiuni:  Circa-Chirilă Anyia – Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, coordonată de prof. Circa-Chirilă Camelia și prof. Șimonca-Oprița Diana;  Costea Alexandra – Liceul cu Program Sportiv Arad, coordonată de prof. Kuschausen Cristina; Mariș Lorena  – Liceul Național de Informatică Arad, coordonator prof. Mladin Mariana; Matiș Flavius – Liceul Național de Informatică Arad, coordonator prof. Mureșan Cornelia.

Click mai jos pentru a vizualiza câteva fotografii din cadrul evenimentului:

Alte informații legate de echipa de proiect, componența juriului și parteneri:

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.