Conducere nouă pentru Organizația județeană de Pensionari a PSD și pentru cea a TSD Arad

Conducere nouă pentru Organizația județeană de Pensionari a PSD și pentru cea a TSD Arad

PSD Arad şi-a reînnoit conducerea structurilor de pensionari şi tineret. Vineri a avut loc Conferința Județeană de alegeri a Organizației de Pensionari din cadrul PSD Arad.

În prezența președintelui organizației județene PSD Arad, deputatul Dorel Căprar și a secretarului de Stat pentru Dialog Social, Alexandra Braica, a fost aleasă noua conducere a organizației, structură care va funcționa în frunte cu președintele nou ales, Mircea Cosor. Cadru militar de conducere, cu experiență în Armata Română, Mircea Cosor a punctat o serie de aspecte legate de poziția și respectul de care trebuie să se bucure pensionarii în România de astăzi. Pensionarii trebuie să se bucure de respectul societăţii. Credem că Guvernul PSD a demonstrat deja că respectă drepturile pensionarilor şi este preocupat de nivelul de trai al acestora. Una dintre primele măsuri a fost redarea pensiilor tăiate pe nedrept de guvernarea PDL. În fiecare an, pensiile au fost indexate cu rata inflaţiei. A fost redus TVA la produsele alimentare, ceea ce reprezintă un sprijin pentru pensionari. Sunt însă în continuare multe lucruri de făcut pentru ca marea majoritate a pensionarilor să aibă o viaţă decentă, aşa cum merită. Sperăm ca în anii următori să continue preocuparea guvernanţilor pentru problemele pensionarilor”, a afirmat Mircea Cosor.

În aceeaşi zi, în prezența a peste 150 de delegaţi, a avut loc Conferința Județeană de alegeri a Tineretului Social Democrat Arad (TSD). După un mandat de 2 ani ca și președinte interimar și apoi încă 2 ani ca și președinte ales, Cătălina Ardelean a predat ștafeta. Pentru funcția de președinte a organizației s-au înscris în competiție doi tineri, Ingrid Iordache și Vlad Sârb. În urma votului exprimat, ca și președinte al organizației județene a TSD Arad, a ieșit câștigătoare domnișoara Ingrid Iordache, care a devenit cea mai tânără conducătoare a unei organizaţii de tineret din ţară. „Tinerii social-democraţi îşi doresc să schimbe în bine o serie de lucruri la nivelul societăţii, nu doar la nivel de mentalitate ci în întregul mod de a face politică în România și sunt extrem de optimistă și încrezătoare cu privire la acest aspect. Sper să convingem cât mai mulţi tineri să se implice în politică, să nu îi lase pe alţii să decidă pentru ei. Îmi doresc o implicare cât mai eficientă a tineretului din municipiu și județ în politică și în acțiuni cu caracter civic”, a spus Ingrid Iordache.

alegeri TSD arad

Organizaţia municipală de tineret va fi condusă în continuare de Flavius Vărşendan. „Ne propunem să fim în continuare o organizaţie deschisă, să primim noi membri, să dialogăm cu cât mai mulţi tineri şi nu doar cu cei tineri, să fim alături de toţi cei care îşi doresc să facă lucruri bune pentru Arad”, a spus Flavius Vărşendan.

 

  1. In sfarsit prostituata a predat „onorabil” stacheta,te pregatesti de alt nivel catalinua?_

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.