Conducerea SC TOP SA nu se poate opune amplasării Monumentului Marii Uniri în Piața Catedralei. Cât va pierde societatea care administrează piețele?

Conducerea SC TOP SA nu se poate opune amplasării Monumentului Marii Uniri în Piața Catedralei. Cât va pierde societatea care administrează piețele?

Problema amplasării Monumentului Marii Uniri este una din cele mai discutate şi dezbătute în ultima perioadă, iscând şi numeroase scandaluri, inclusiv politice.

Cel mai recent a avut loc în cadrul şedinţei publice ordinare a Consiliului Local Municipal (CLM), când reprezentanţii comercianţilor şi producătorilor din Piaţa Catedralei s-au opus vehement amplasării monumentului în piaţă şi, implicit, a relocării acesteia. Şedinţa a culminat cu retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre care prevedea acest lucru, de către primarul Gheorghe Falcă, iniţiatorul proiectului.

Noi am dorit să aflăm şi părerea conducerii SC TOP Arad SA cu privire la acest subiect, motiv pentru care l-am contactat pe Stelian Nistor, director al societăţii.

Acesta a declarat pentru NewsAr.ro faptul că, prin natura funcţiei pe care o deţine, aceea de administrator al pieţelor pe care le are în concesiune de la CLM, trebuie să execute hotărârile adoptate de consiliu. Stelian Nistor a spus că reprezintă executivul şi că respectă hotărârile CLM şi că nu are nici o legătură cu decizia amplasării Monumentului Marii Uniri. Întrebat fiind care este părerea sa oficială privind amplasarea în Piaţa Catedralei, directorul SC TOP SA ne-a răspuns că îi sprijină şi i-a sprijinit mereu pe comercianţi şi pe producători, însă indiferent de ce hotărâre vor lua consilierii locali, va trebui să o respecte şi să o pună în aplicare. Nistor a mai precizat faptul că a participat la ultima şedinţă a CLM şi că a fost acuzat pe nedrept de către Adrian Todor, deputat al PSD, că i-ar fi influenţat pe comercianţi să nu participe la şedinţă, lucru total neadevărat, susţine el.

De asemenea, Stelian Nistor nu a putut preciza profitul anual al Pieţei Catedralei, una dintre cele mai profitabile din oraş, alături de Piaţa Mică şi Obor, evitând astfel să spună care ar fi pierderea pentru societate dacă piaţa nu va mai funcţiona, până la relocare.

 

 

  1. acest Nistor este un pacalici pus de partid in fruntea pietelor. el ce sa zica? un papagal

    Raspunde
  2. Voi care sunteti impotriva ridicarii MONUMENTULUI, ce fel de pacalici sunteti ?

    Raspunde
  3. conducerea este pusa de primarie, normal ca nu se opune, domnii de la top cand ne arata si noua cat incaseaza si cat cheltuie pe salarii …sau e secret

    Raspunde
  4. cum naiba nu stie directorul de la TOP cat face profit piata catedralei? hai serios!! inseamna ca nu e un director bun. e pe langa subiect. DEMISIA deci. sa cerem demisia habarnistului!

    Raspunde
  5. Directore, faci o mare confuzie! Ca director la TOP, societate comerciala , trebuie sa respecti deciziile Consiliului de Administratie, nu pe cele ale Consiliului Local Municipal. Ai un contract de mandat cu criteri de performanta, esti rau pe langa subiect!

    Raspunde
  6. todor sa laudat ca el rezolva totul.a mintit ca de obicei.o hotarire de clm se pune in aplicare fara echivoc.

    Raspunde
    • Si cat mai zici ca da Falca pentru postari? La felul cum scrii , mi ca esti Barbes , cel retras din CLM . Retras pentru a avea timp de postareala. Muie ba 🙂

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.