Consilierul județean social-democrat Ioan Gligor afirmă că CJA se folosește de Facebook pentru a-i ataca pe adversarii politici

Consilierul județean social-democrat Ioan Gligor afirmă că CJA se folosește de Facebook pentru a-i ataca pe adversarii politici

Consilierul județean al PSD Ioan Gligor susține că mijloacele de comunicare ale CJA s-au transformat în ultima perioadă într-un aparat de propagandă al PNL Arad.

El spune că, de parcă nu era destul faptul că la Consiliul Județean au fost angajate mai multe persoană din presă, pe salarii grase, pentru a se ocupa de imaginea președintelui Marinel Cionca, acum sunt folosite și pagina de internet ale instituției și cea de Facebook, pentru a-i ataca pe adversarii politici și a-i pune la colț pe arădenii care au o altă opinie decât liberalii din fruntea județului.

„Constatăm că pe pagina de facebook a Consiliului Județean Arad, cetățenii sunt tratați cu nesimțire de către cei pe care îi plătesc din bani publici. Cine nu e de acord cu politica PNL Arad este imediat catalogat postac, analfabet, pentru simplul fapt că are o altă opinie. Mi se pare inadmisibil ca mijloace de informare care aparțin instituției să fie folosite pentru a pune la punct cetățenii sau pentru a-i dezinforma, așa cum se întâmplă cu site-ul CJA, în care apar tot felul de minciuni care nu au legătură cu realitatea, comunicate cu tentă politică, de parcă acest site ar fi al PNL, nu al unei instituții plătite din bani publici să administreze județul”, a declarat Ioan Gligor.

„De la preluarea mandatului, Marinel Cionca nu se ocupă de altceva decât de propria imagine și denigrarea adversarilor politici. Iar acest lucru se reflectă și în activitatea dezastruoasă pe care o are la conducerea CJA. Nici nu e de mirare că este catalogat drept cel mai slab președinte al Consiliului Județean Arad, din moment ce sub administrația sa se pierd fonduri europene, nu se cheltuie zecile de milioane de euro venite de la guvern pentru drumuri județene sau spitale, administrațiile din județ primesc zero lei, iar la final de an aflăm că CJA a avut excedent bugetar, deci putea să sprijine proiectele unor administrații locale. Probabil, domnul Marinel Cionca vrea să rămână în istoria CJA prin limbajul de mahala pe care îl folosește în comunicatele de presă sau prin modul josnic în care îi tratează pe arădeni pe pagina oficială a CJA, dar și pe pagina sa personală“, spune consilierul judeţean PSD Ioan Gligor.

 

 

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.