Consiliul Judeţean Arad susţine bienala de artă contemporană Art Encounters

Consiliul Judeţean Arad susţine bienala de artă contemporană Art Encounters

Evenimentul inaugural al bienalei de artă contemporană Art Encounters Timişoara şi Arad 2017 va avea loc duminică, 01 octombrie 2017, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă Arad. Aradul este, și la această a doua ediție, unul dintre cele două orașe gazdă ale bienalei Art Encounters.

Cu acest prilej, la Muzeul de Artă arădean va fi deschisă expoziţia „De veghe în oglindă”, curatoriată de Ami Barak şi Diaa Marincu. De asemenea, ca eveniment colateral al bienalei, are loc o avanpremieră a expoziţiei de fotogafie „Sieranevada” a cunoscutului regizor român Cristi Puiu.

De la ora 20.00, la cinematograful Arta, programul serii continuă cu un cocktail oferit de organizatori.

Art Encounters 2017 va avea loc la Timișoara și Arad în perioada 30 septembrie – 5 noiembrie 2017. Evenimentul, aflat sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, va încerca să devină un dispozitiv dinamic prin care cultura vizuală contemporană și scena de artă din România pot face vizibile provocările, fragilitățile, dar în egală măsură ambițiile și punctele forte pe care se construiește într-un timp accelerat viitorul artei contemporane.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.