Constantin Traian Igaş salută faptul că Senatul a decis anularea pensiilor speciale ale magistraţilor corupţi

Constantin Traian Igaş salută faptul că Senatul a decis anularea pensiilor speciale ale magistraţilor corupţi

În şedinţa de plen a Senatului a fost votat astăzi proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie, informează senatorul Constantin Traian Igaş. Senatorul a amintit că, deşi proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, Senatul este cameră decizională.

„Magistraţii reprezintă o categorie de personal care, în exercitarea funcţiei pe care o deţin, trebuie să dea dovadă de bună credinţă, ori o abatere de la acest principiu nu trebuie recompensată. Din momentul intrării în vigoare a legii, magistraţii condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie nu vor mai beneficia de pensia de serviciu şi de indemnizaţie”, a declarat senatorul arădean.

Inițiativa legislativă a fost adoptată cu 98 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere. Senatorii au decis că nu vor beneficia de pensia de serviciu şi de indemnizaţie judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, care au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie, fie şi după eliberarea din funcţie, sau pentru o faptă asimilată infracţiunilor de corupţie, înainte de eliberarea din funcţie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.