Consultaţii oftalmologice gratuite în Sântana, la clinica mobilă Vista Vision

Consultaţii oftalmologice gratuite în Sântana, la clinica mobilă Vista Vision

Locuitorii oraşului Sântana vor putea beneficia, joi, de consultaţii oftalmologice gratuite. Reţeaua europeană de clinici de oftalmologie Vista Vision organizează în perioada iunie – octombrie 2014 cea de-a treia ediţie a programului „Clinica Mobilă – Preţuieşte-ţi vederea!”, prin care oferă consultaţiii oftalmologice gratuite locuitorilor mai multor localităţi din vestul ţării.

Programul îşi propune să aducă la cunoştinţa oamenilor importanţa efectuării controlului oftalmologic anual, pentru tratarea cât mai ales prevenirea diferitelor afecţiuni oftalmologice, vederea fiind simţul pe care ne bazăm cel mai mult în viaţa de zi cu zi.

Astfel, joi, 17 iulie, clinica mobilă Vista Vision va ajunge în Sântana, cu spijinul primăriei locale. Persoanele care vor să beneficieze de o consultaţie oftalmologică gratuită sunt aşteptate lângă primărie, începând cu ora 10,00. Consultaţiile se realizează pe baza cărţii de identitate.

Clinica mobilă va staţiona în perioada următoare şi în localităţile: Târgu Jiu, Petroşani, Motru şi Lupeni. Anul trecut, clinica mobilă Vista Vision a ajuns în 17 localităţi din judeţele Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Maramureş şi Satu Mare, unde peste 2.000 de persoane au avut parte de consultaţii oftalmologice gratuite.

Lider de piaţă în Italia, Vista Vision se bucură de peste 23 de ani de tradiţie în Europa în domeniul microchirurgiei oculare şi chirurgiei refractive. Vista Vision a împlinit 8 ani de activitate în România, având deschise locaţii în Arad, Timişoara şi Baia Mare.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.