Mai multe articole din rubrica "" ↑

Controlorii CTP ar putea purta uniforme unice. Cine vine cu propunerea

Controlorii CTP ar putea purta uniforme unice. Cine vine cu propunerea

PSD Arad propune introducerea unei uniforme unice pentru controlorii CTP.

Consilierul local municipal PSD Ilie Cheşa, ia atitudine cu privire la „comportamentul de multe ori abuziv şi necivilizat” al unor angajaţi ai CTP, cu atribuţii de control pe mijloacele de transport în comun din Arad. Mai mult decât atât social-democratul este de părere că este obligatorie introducerea unei uniforme specifice pentru această categorie de angajaţi.

Reacția social-democratului vine după ce sute de arădeni și-au exprimat nemulțumirea vizavi de comportamentul și ținuta unora dintre controlii CTP, cel mai recent caz în acest sens fiind prezentat chiar astăzi de echipa NewsAr.

„Într-un oraş civilizat cum avem pretenţia că este Aradul se impune ca atitudinea controlorilor să fie una adecvată din punct de vedere comportamental. CTP-ul nu este un «sat fără câini», cum uneori dă impresia prin modul de acţiune şi ţinuta unor angajaţi şi avem sute de sesizări de la cetăţeni în acest sens. Sunt o serie de oraşe model în România unde de la ţinută până la etica profesională există o notă distinctivă aparte care conduce spre modelul european. Tocmai de aceea consilierii locali PSD vor iniţia în următoarea perioadă un proiect ce va impune introducerea unei uniforme unice pentru controlorii CTP ca semn distinctiv al prezenţei şi activităţii lor pe mijloacele de transport în comun din Arad. Credem că nu este vorba doar despre un simplu amănunt de ordin vestimentar ci despre o linie şi o ţinută a instituţiei care în final conferă un aer normal de disciplină şi servitudine publică”, afirmă consilierul local municipal PSD Ilie Cheşa.

Citește și: Tânăr AMENINŢAT de cinci controlori ai CTP, într-o staţie de tramvai! REACŢIE DURĂ

Loading...
  1. ………………….chesa sa se ocupe de imbecilitatile „ciumei-rosii” de care apartine!!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.