Copil de 12 ani din România, AGRESAT în Italia. Motivul este HALUCINANT!

Copil de 12 ani din România, AGRESAT în Italia. Motivul este HALUCINANT!

Un băiat de 12 ani a fost bătut cu bestialitate de mai mulți copii de vârsta lui, în Casalgrande, provinicia Reggio Emilia (Italia), pentru a fi intimidat.

Totul a plecat de la o discuție banală, iar când bătăușii italieni au aflat că micuțul este din România, au început să-l lovească cu palmele și pumnii, până l-au învinețit. Șansa a făcut ca un tânăr să treacă prin zonă, iar când a văzut cele întâmplate a sărit în apărarea românului, alertând carabinieri.

Incidentul a ridicat o serie de controverse în localitate. Adolescentul trăiește de mai mulți ani împreună cu familia sa în Italia. Mama minorului a postat incidentul pe o pagină locală de Facebook, „Sei di Casalgrande”, iar comentariile atât pro, cât şi contra nu au întârziat să apară. Femeia i-a solicitat primarului localităţii să discute acest subiect într-o şedinţă de consiliu, împreună cu consilierii locali, la care să participe atât forţele de ordine, cât şi părinţii copiilor din zonă.

Gazzeta di Reggio scrie că numărul agresorilor nu este încă ştiut, dar se pare că au fost cel puţin 10, după cum susţin surse care rămân sub protecţia anonimatului.

Rămâne ca autorităţile care investighează cazul să stabilească exact care au fost împrejurările în care s-a întâmplat incidentul.

Sursa: gazzettadireggio.gelocal.it

  1. Mai renuntati la titlurile astea bombastice-fantastice, mai ales cand aveti atat de putine informatii

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.