CRIMĂ ORIBILĂ în Italia. ÎMPUȘCAT ÎN INIMĂ, un tânăr ROMÂN de 19 ani A FOST LĂSAT SĂ MOARĂ într-o gară

CRIMĂ ORIBILĂ în Italia. ÎMPUȘCAT ÎN INIMĂ, un tânăr ROMÂN de 19 ani A FOST LĂSAT SĂ MOARĂ într-o gară

Viața unui tânăr de 19 ani din Vatra Dornei s-a curmat brusc, după ce acesta a fost împușcat în inimă și lăsat să moară pe calea ferată, în gara Corsico din Milano (Italia) pentru o datorie de câteva sute de euro.

Românul mergea destul de des în Italia unde lucrează şi mama lui. De altfel, și el își căuta o slujbă. Ultima oară a plecat la începutul lunii iunie şi trebuia să se întoarcă în ţară joi.

Tânărul făcuse greşeala să intre în afaceri cu doi interlopi din peninsulă. Săptămâna trecută s-a întâlnit cu un italian căruia îi datora câteva sute de euro, bani pe care nu îi avea pe toţi la el.

Românul ajunsese să-i datoreze aceşti bani pentru nişte parfumuri şi haine, cel mai probabil furate.

Potrivit presei din peninsulă, Răzvan a fost împușcat de la 3 metri, drept în inimă, de doi tineri – unul de 16 ani, libian, şi unul de 19 ani, italian.

L-au lăsat încă viu, prăbuşit pe șine, într-o baltă de sânge. Cei doi ucigași au fost surprinși de camerele de supraveghere și au fost prinşi abia după patru zile, la Rimini, la 400 de kilometri distanţă. Cei doi și-au recunoscut fapta.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi pentru omor calificat, cei doi riscă să fie condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Vestea crimei i-a şocat pe prietenii lui Răzvan, care îl ştiau un băiat liniştit.

 

  1. Bună seara ,trist foarte trist condoleante familiei . Din pacate aici în Italia la stiri au spus cu totul altceva :ca băiatul trebuia sa dea niste bani pentru niste droguri cumpărate de la un italian si a fost împușcat de un minor de origine libiana .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.