Criza de personalităţi

Criza de personalităţi

Când a părăsit atelierul celebrului sculptor francez Rodin, la care a ucenicit un scurt timp, Brâncuşi a rostit aceste cuvinte istorice: „La umbra marilor copaci nu creşte nimic!“ „Mutatis mutandis“ („schimbând ceea ce trebuie schimbat“), aş aplica verdictul lui Brâncuşi la el acasă: „La umbra stejarului din Scorniceşti nu a putut să crească nimic.“ De ce? Ceauşescu nu a cultivat valorile, ci supunerea oarbă a românilor. Cultul deşănţat al personalităţii a produs aplatizarea societăţii româneşti, numai el gândea „creator“, iar românii s-au transformat într-un cor de aplaudaci. Sunt nevoit să recunosc: Ceauşescu a „remodelat“ poporul român. O performanţă extraordinară! În urma marelui „făuritor“ a rămas un pustiu în care s-a ivit o categorie umană lipsită de valoare morală şi intelectuală, dar îndrăzneaţă şi lacomă. Lipsa de valori autentice este moştenirea blestemată a epocii ceauşiste. Dictatura lui Ceauşescu a fost mai eficace decât a lui Stalin. Dictatorul de la Kremlin n-a reuşit să înăbuşe totalitatea valorilor marelui popor rus. Un Soljeniţîn, de pildă, a făcut cunoscut adevărul despre Rusia lui Stalin în întreaga lume.

Dictatura lui Ceauşescu se aseamănă mai mult cu cea a lui Hitler. Ea s-a bazat pe seducţia mulţimilor, marşuri şi cântece, fluturări de drapele cu zvastici, proslăvirea superiorităţii rasei „pure“, la germani. În schimb, la noi, mari adunări populare (statice, deci mai uşor de supravegheat), cu lungi discursuri patriotarde, cu evocarea vitejilor voievozi care au luptat pentru independenţa Patriei (ceea ce făcea şi el, nu-i aşa?). Pe nesimţite, Ceauşescu ne-a golit sufletul şi mintea de idei şi sentimente proprii, umplându-ne cu gargara lui pseudonaţionalistă. Da, gândeam ca el şi simţeam ca el, cum a vrut el. Pe acest fond puteau să apară mari personalităţi? Ce ne spune Plehanov, filozoful marxist rus? „Omul mare (adică o personalitate) priveşte mai departe decât ceilalţi şi vrea cu mai multă putere decât ceilalţi, el scoate la iveală noile necesităţi sociale şi ia iniţiativa de satisfacere a acestor necesităţi.“

Avem, în prezent, asemenea oameni? Nu! Am avut în comunism? Unul singur, mult iubitul tovarăş Ceauşescu. Vom avea în viitor? Numai Milostivul şi Bunul Dumnezeu al Istoriei ştie. Nouă ne rămâne doar speranţa.

Loading...
  1. Păi dacă Ceașcă a fost un incult. A vrut ca toți românii să fie inculți ca el. Gândirea lui proastă ar fi fost criticată de oameni culți, dar cum ei erau prin închisori, nu a avut cine să ridice glasul. Atunci s-a trecut la îndobitocirea poporului. Practic românul a fost călcat în picioare, iar liber gândire a fost eradicată. Toți românii gândeau ca Ceaușescu, și deciziile proaste pe care le făcea în ultimii ani, românilor li se păreau bune.
    Ceașcă mai trăia și nu era revoluție, le interzicea românilor și să respire liber, să respire la comandă.
    Asta se întâmplă când un prost ajunge conducător. Nu suportă ca cineva mai jos ca el să fie mai deștept. În prostia lui crede că dacă a ajuns să fie conducătorul țării, el este cel mai deștept om din țară și toți ceilalți sunt proști. Așa gândesc oamnenii proști, că ei sunt buricul pământului.
    Ce îi păcat că și în zilele noastre se continuă cu prostia asta. Cei de la conducere cred că pot fraieri oamenii. Cu mulți reușesc, dar nu cu toți, și asta se datorează lipsei de educație din țară. Suntem o țară democrată doar pe hârtie, poporul în continuare trăiește sub umbra escrocilor, care nu sunt altceva decât foști comuniști, sau nepoți, neamuri, cuscri, fini, nași și alte rude prin alianță a vechilor comuniști. Tradiția se continuă. Noua generație este modelată și metamorfozată de generația veche coruptă și putredă. Asta se datorează faptului că după ”Marea Revoulție” foștii comuniști nu au fost eliminați. Lângă Ceaușescu trebuiau să mai zacă câteva sute, dacă nu mii de ”lipitori comuniste”, dar cum să fie așa ceva când liderul revoluției, tot un comunist era și nu unul oarecare, ci unul apropiat lui Nea Nicu.
    Noi am schimbat un lider comunist cu un alt comunist sub acoperire.
    Bine a spus Brâncuși, cum ă crești sub umbra unui copac mare. Iliescu, a crescut sub umbra lui Ceaușescu, deci numa ca el putea să fie.
    Când vom reuși să ieșim de sub această umbră atunci vom putea fi o națiune demnă de respect și valoarea pe care au visat-o strămoșii noștri. Când va fi asta, nu vom ști, noi însă vom fi de mult în pământ când schimbarea va veni.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.