CTP anunță că au fost suplimentate cursele Dorobanţi – Arad

CTP anunță că au fost suplimentate cursele Dorobanţi – Arad

Compania de Transport Public (CTP) Arad anunță că au fost suplimentate cursele Dorobanți – Arad.

În şedinţa ordinară de astăzi a Consiliului Judeţean Arad, în cadrul actualizării programului de transport public judeţean de persoane, a fost aprobată suplimentarea curselor de la Dorobanţi la Arad. Acest demers reprezintă o măsură de valorificare a potenţialului turistic al ştrandului din Dorobanţi şi de atragere a turiştilor.

„Datorită faptului că începe sezonul estival, am decis suplimentarea curselor Dorobanţi – Arad de la una, la trei curse, de luni până vineri, şi introducerea a câte două curse suplimentare în zilele de sâmbătă şi duminică. Acestă modificare a programului de circulaţie va însuma 100 km/zi  traseu efectiv, la parcursul zilnic programat. Sigur, vor fi și eforturi suplimentare prin alocarea unui autobuz în plus și a personalului de deservire a acestuia”, a declarat Claudiu Godja, director al Companiei de Transport Public Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.