Cum a murit Florin Ardelean! ACCIDENTUL care a ÎNDOLIAT o comunitate

Cum a murit Florin Ardelean! ACCIDENTUL care a ÎNDOLIAT o comunitate

Un tânăr și-a pierdut viața iar un altul a fost grav rănit într-un accident care a avut loc sâmbătă noaptea, în județul Arad.

Cei doi se întorceau de la o petrecere, când mașina în care se aflau, un Volkswagen Passat, a lovit o autoutilitară și apoi s-a izbit de un cap de pod în localitatea Almaș. Impactul a fost fatal pentru Florin Ardelean (foto), care a murit pe loc. Florin Ardelean

Cel de al doilea tânăr, care se aflase la volan, a fost preluat de un echipaj medical și dus de urgență la Spitalul Clinic Județean Arad, cu multiple fracturi ale membrelor inferioare.

Neoficial, am aflat că tânărul care se aflase la volan, D.C., este angajat al Ministerului Afacerilor Interne (polițist la „Rutieră”).

Dintr-o eroare de comunicare (ce ni se datorează), informațiile furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Arad în legătură cu acest caz au ajuns mai târziu în posesia noastră. „În noaptea de 24 iunie, la ora 00.30, în timp ce-și conducea autoturismul venind dinspre Gurahonț spre Arad, ajungând în fața Primăriei Comunei Almaș, pe fondul neadaptării vehiculului la semnele de circulație (curbă obligatorie la dreapta), un conducător auto în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând în plin într-un stâlp de cap de pod. În urma impactului, un bărbat de 36 de ani – pasager în dreapta șoferului – a decedat, iar conducătorul auto a fost rănit grav”, precizează reprezentanții IPJ Arad.

Foto: Arhiva

  1. accidentul a fost pentru ca au beut si au condus

    Raspunde
  2. prost esti ma relu din pecica mati

    Raspunde
  3. Masina a lovit un cilindru de la drumuri si apoi un stalp si da a avut o citeza foarte mare

    Raspunde
  4. Îmi explică cineva și mie cum se poate adapta un vehicul la semnele de circulație ?

    Raspunde
    • Daca e un indicator cu, viteza maxima 50 kmh, mergi cu maxim 50 kmh. Presimt ca era unul din aceia care se credea regele soselelor. Merg cu cat vreau, pe unde vreau, nu ma opreste nimeni pe mine. Prostia se plateste.

      Raspunde
      • Acul din bord sa oprit la 160 km ceea ce nu era peis in localitate. Imi pare nespus de rău ce sa intamplat am fost acolo cand a fost accidentu.

        Raspunde
    • Invata ma boule sa scrii . Normal veneau de la o petrecere unde se consuma alcol. Sofer sobolan de rutiera smecher de poltie il durea la basca de capul podului . Asta este viata pentru unii. Smecherie la capul podului ????

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.