Cum vrea deputatul Eusebiu Pistru să facă din ALDE principalul partid de dreapta din Arad şi să câştige Primăria şi CJA

Cum vrea deputatul Eusebiu Pistru să facă din ALDE principalul partid de dreapta din Arad şi să câştige Primăria şi CJA

Deputatul Eusebiu Pistru a explicat joi, într-o conferinţă de presă la care au participat şi liderii ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Chiţoiu, cum va face din organizaţia arădeană a liberal-democraţilor principala forţă de dreapta din judeţul Arad.

Pistru a declarat că este urmat în demersul său, mai mult sau mai puţin oficial, de „jumătate sau chiar mai mulţi dintre primarii PNL”. Dar nu numai, Pistru susţinând că are de partea sa şi liberali din municipiu, nemulţumiţi de actuala conducere a filialei judeţene.

Ca şi obiective, deputatul a declarat că „alături de partenerii noştri de la PSD vom câştiga la alegerile locale atât Primăria Arad cât şi Consiliul Judeţean”.

Citeşte şi:

CUTREMUR în PNL Arad! Mai mulţi primari liberali la întâlnirea cu Tăriceanu! Alţii, ÎNTORŞI din drum

  1. ALDE DISPARE DIN ESICHERUL POLITIC .Nici in cele mai frumoase vise a lui PISTRU nu vor cistiga mare lucru .

    Raspunde
  2. omul e dus cu capul……… cum sa castige??

    Raspunde
  3. Uite cum visează un tinichigiu….vomit.

    Raspunde
  4. ALDE !VOI chiar nu pricepeti ca nu sunteti credibili.Nu puteti traii tot timpul la umbra PSD-ului sa fiti abulici si obedienti.

    Raspunde
  5. Unul din fostele mari simboluri ale PDL-uli bravo ALDE ce cistig…..!!!!

    Raspunde
  6. Si M.Jackson si-a schimbat culoarea pielii ,dar toata lumea stia ca este negru . Astia sant de rasul lumii , fara psd ar fi zero barat , tariceanu si liberalii sant doua chestiuni paralele !

    Raspunde
  7. PROSTI trebuie sa fie psd sa faca alianta la Arad cu aceste gunoaie TRASEISTE!

    Raspunde
  8. jeguritraseiste,

    Raspunde
  9. Nu v-a veni nici un primar PNL la ALDE povesti ca si a lui Calimente ! Pistru a plecat de la PNL ca NU a reusit sa ajunga presedintele partidului .Frustrare personala !La ALDE fuctioneaza libralismul[prin impunere] Multi din ALDE vor pleca din partid sa-i lase pe Pistru si pe Calimente baiatul destept de la Bucuresti ce se forteaza sa-i gaseasca un loc bun la fiul sau!!!!

    Raspunde
  10. Tariceanu impune din nou impotiva majoritatii la ALDE!!!Astia da liberali!!!!!!

    Raspunde
  11. Sper că Pistru își ia cu el și gașca de semianalfabeți care a distrus tot în jurul lor.

    Raspunde
  12. Cu Pistru se va duce de râpă ALDE. Face cu Calimente o echipă perfecta.

    Raspunde
  13. Parvenitul nu stim ce a luat dar vrem si noi. Are efect … Delir total. Doar asa are ALDE sansa sa dispara cu totul in Arad. O adunatura de subnormali.

    Raspunde
  14. Asa iti trebuie bai Galise , la-i ajutat pe Vermorel – calimache si el te f*** , asa fara ulei , si iaca asa il inscauna pe Pistru basistu !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.