Dacă încă nu ai fost la mare în acest an, o poți face în cadrul Programului „Litoralul pentru Toți”

Dacă încă nu ai fost la mare în acest an, o poți face în cadrul Programului „Litoralul pentru Toți”

Românii își pot cumpăra și în acest an vacanțe la prețuri reduse prin programul „Litoralul pentru Toți”, ediția de toamnă 2014.

Programul se adresează tuturor celor care vor o vacanță pe litoral, în perioada 1-28 septembrie și oferă tarife scăzute față de sezonul estival.

Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de șase nopți de cazare (TVA inclus 9%)/persoană, pentru zona Mamaia — Constanța — Eforie sunt cuprinse între 205 lei/persoană pentru un sejur la un hotel de o stea, fără mic dejun, ajungând până la 605 lei/persoană pentru un sejur la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus.

Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de cinci nopți/persoană, care asigură toate cele trei mese — servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, șezlonguri și umbrele pe plajă, ajung până la 765 lei/persoană pentru un hotel de 3 stele, în timp ce pentru un hotel de 5 stele, prețul unui astfel de sejur ajunge la 985 lei/persoană.

Pentru stațiunile din sudul litoralului românesc (Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale (sejur șase nopți/persoană) ajung până la 159 lei/persoană la un hotel de o stea, fără mic dejun. La un hotel de 5 stele, prețul unui sejur este de 469 lei/persoană, cu mic dejun.

Totodată, turiștii care cumpără  bilete în această perioadă beneficiază și de un voucher de atracții. Cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, și în septembrie turiștii pot vizita gratuit mai multe obiective turistice din județ: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Muzeul de Artă Topalu, Cetatea Adamclisi și Cetatea Histria.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.