Dacomania are „puseuri” periodice, ea se manifestă într-un „flux și reflux” continuu. Ne mândrim mai mult cu strămoșii daci decât cu romanii. În anii studenției mele clujene am avut un „curs special” (un semestru) ținut de academicianul Constantin Daicovici, cel mai mare „dacolog” român. Cursul s-a numit „Istoria dacilor”. Am aflat din acel curs că romanii au fost „imperialiști” (de fapt un concept modern, inadecvat acelui timp). Și cum după Marx citire, lupta de clasă este „motorul istoriei”,, academicianul nostru ne-a încărcat mintea cu lupta de clasă, a „supușilor” împotriva „stăpânilor” romani. Acești înverșunați luptători se numeau „latrones”, care nu erau altceva decât ce semnifică termenul derivat românesc „lotri”, adică „tâlhari la drumul mare”.
M-am consolat, însă, mai târziu, când am aflat că acest raport „romani-autohtoni” există și la case mai mari. Iată ce spune reputatul istoric francez Camille Jullian, specialist în istoria Galiei: „Să nu mi se mai vorbească de «geniul latin», să nu se facă din Franța eleva și moștenitoarea acestui geniu. Franța este altceva și valorează mai mult, iar acest altceva înseamnă continuarea Galiei preromane”. („De la Gaule á la France” 1923).
Am spus că dacomania are „puseuri” periodice. Nu cunosc în istoria noastră o perioadă în care dacomania a atins cotele înalte din „Epoca de Aur”. De ce? Dacomania l-a servit pe Ceauşescu, i-a alimentat megalomania, în Decebal a descoperit un „alter ego” al său, mândrul rege dac, cel care nu s-a închinat nimănui, neînfricat, viteaz, a luptat până în ultima clipă pentru independenţa ţării sale. (Cuvântul „independenţă” revenea deseori în discursurile lui Ceauşescu). În imaginaţia sa, „cel mai iubit fiu al poporului” se vedea o întrupare vie a tuturor calităţilor dacilor „întemeietori” ai neamului nostru. Dar, dacomania ne-a atins în profunzime. Am pierdut simţul proporţiilor, chiar şi cel al realităţii, ne priveam într-o oglindă flatantă, în care ne vedeam mult mai frumoşi decât suntem.
Febra dacomaniei a bântuit şi în Aradul nostru, prin anii ’70. Ceauşescu îndeplinea cu rigurozitate celebrul său program de vizite prin ţară. Nu se ştia când va ajunge şi la noi. Ce era de făcut? În acea perioadă, industria noastră nu prea ne oferea motive de mândrie patriotică şi nici agricultura nu stătea „pe roze”. Ce-i ofeream preţiosului şi doritului vizitator? Istorie, asta îi ofeream. Dacii! Arheologii de la muzeul nostru au fost puşi la treabă. „Aici, la noi, s-a aflat «renumita» cetate dacică «Ziridava». În literatura veche de specialitate era menţionată Pecica de azi, dar arheologii noştri n-au descoperit nimic. S-au năpustit atunci într-un loc între Micălaca şi Vladimirescu. În toiul săpăturilor, mă întâlnesc întâmplător cu căpitanul de la Securitate care „răspundea” de cultură. Mă întreabă: „Ei, ce zici, maestre?” (Ca să nu-mi spună „tovarăşe”, dar nici „domnule”, îmi spunea „maestre”). am răspuns: „Materialele scoase până acum indică o banală şi rudimentară fortificaţie de pământ şi lemn peceneagă.“ (Ceea ce s-a adeverit, în final). Căpitanul: „Cum, nu-i dacică?“ – „În niciun caz!“ (Aşa a fost).
În final, tovarăşul Ceauşescu a venit. I-am ascultat discursul rostit din balconul Primăriei. Lângă mine se afla … Căpitanul. Din discurs, cu aproximaţie: „Aici, unde râmnii, maghiarii, germanii, sârbii, toţi, împreună uniţi, au muncit şi luptat pentru … „Nimic despre daci, nimic despre Ziridava! Îmi aduce aminte, după ce preţiosul oaspete a rostit aceste cuvinte, vecinul meu, căpitanul, a ridicat capul şi mi-a zâmbit. Oare de ce? Din tam-tamul dacomaniei am rămas cu Centrul Comercial „Ziridava“, cetatea dacică de nicăieri.
În concluzie: Noi nu suntem daci, nu suntem nici romani, nu suntem nici slavi, pecenegi, cumani, suntem – vorba istoricului francez – ALTCEVA! Adică români, pur şi simplu.
Francezii or spune ei că se trag din gali sau din romani, dar limba îi dă de gol, căci are mare adiacenţă cu limba română. Ei chiar au depus eforturi s-o schimbe, să nu mai semene cu româna, însă nu au prea reuşit. Mai mult, la ei în evul mediu era folosit un etalon de lungime numit picior de 03248 m, care era un etalon dacic. Spre exemplu, circumferinţa Absidei din centrul Sanctuarului Mare Rotund de la Sarmisegetuza avea 100 astfel de „picioare franceze” (cu mult înainte de fondarea Franţei!). A se vedea: https://biransblogblog.wordpress.com/
Toată Europa s-a format pe o bază de populaţii geto-dacice, care a fost fragmentată de romani şi în timp au uitat originea comună. Acelaşi procedeu este pus în aplicare şi în prezent de Imperiul Roman renăscut (UE).
Ce bine…. Măcar dacă ne-am reconsidera ca nație de sine obârșitoare și stătătoare poate vom decsoperi că inteligența colectivă nu se găsește pe tarabă la schimb cu vechile Loewedallar olandeze( din care foarte probabil avem leii de azi, nu roni-i), ci se dobândește în timp.
Și apoi cine s-ar mira de faptul că pe teritoriile de la nord de Dunăre s-au oprit triburi de evrei din cele 10 seminții despre care se știe că nu s-au întors după robia babiloniană în locurile de unde au fost luați. Chiar denumirea fluviului are în componență particula DAN, unul dintre capii triburilor sus numite.