Daniel Botănoiu şi Victor Negrescu susţin candidaţii PSD la primăriile comunelor Almaş şi Covăsânţ

Daniel Botănoiu şi Victor Negrescu susţin candidaţii PSD la primăriile comunelor Almaş şi Covăsânţ

PSD are soluţiile necesare pentru a rezolva problematica agriculturii şi legumiculturii româneşti iar fiecare etapă din Programul de Guvernare transpusă în practică demonstrează acest fapt, se arată într-un comunicat de presă al social-democraților.

„În acest spirit, al abordării punctuale în funcţie de specificul comunităţilor, ministrul secretar de Stat din ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu şi europarlamentarul PSD Victor Negrescu, au fost prezenţi astăzi la Almaş şi Covăsânţ. Cei doi demnitari români au împărtăşit şi explicitat strategia social-democrată de revitalizare a sectorului agricol şi legumicol, afirmându-şi în acelaşi timp susţinerea faţă de candidaţii PSD la primăriile celor două comune, Florin Popa, respectiv Raul Paşcalău”, se precizează în comunicat.

S-a vorbit despre măsurile în domeniu implementate până în prezent, despre satisfacţia că subvenţiile agricole au fost acordate la timp, că programele naţionale încep să prindă contur şi aderenţă şi nu în ultimul rând despre faptul că fondurile europene şi atragerea lor joacă un rol vital în modernizarea acestor sectoare.

Daniel Botănoiu a ţinut să împărtăşească din expertiza sa membrilor comunităţii de agricultori din Almaş, aceştia fiind extrem de interesaţi de soluţiile concrete aplicabile la nivelul comunei, în funcţie de specificul culturilor. Oaspeţii au fost plăcut impresionaţi de rezultatele obţinute în cultivarea căpşunilor la Covăsânţ, o localitate cu tradiţie în domeniu. Subiectul de bază care a revenit în discuţie a fost înfiinţarea unor centre de colectare a fructelor, menite să deservească centralizarea stocurilor provenite de la producători şi ulterior desfacerea lor pe piaţă.

Europarlamentarul Victor Negrescu le-a vorbit oamenilor despre faptul că, în viziunea PSD, fermierii români trebuie să ajungă la acelaşi nivel şi ca performanţe dar şi ca tratament în UE, comparativ cu cei din ţările occidentale. Cu alte cuvinte, şanse egale dar şi câştiguri proporţionale.

„PSD prezintă doi candidaţi puternici, Florin Popa şi Raul Paşcalău, la alegerile din 11 iunie pentru primăriile Almaş şi Covăsânţ, oameni tineri care vor aduce la nivel de excelenţă actul administrativ la nivelul celor două comune, după exemplul a numeroşi primari social democraţi care au realizări remarcabile şi rezultate notabile în comunităţile pe care le conduc”, se mai arată în comunicatul de presă al social-democraților.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.