De la dictatura proletariatulul la plutocraţie

Lenin a construit statul proletariatului „eliberat“ din robia capitalului, tip de stat pe care urmaşul său l-a împins României. Dar „dictatura proletariatului“ era exercitată de „cei puţini“, consideraţi „cei mai buni“, „aleşii“, aceştia constituiau „clasa politică“, cei mulţi formau „masele“, adică „oamenii muncii“.

Între cele două categorii curgeau o „vale adâncă“, vorba unui bătrân hâtru din satul meu. Totuşi, „cei puţini“ nu deţineau o putere nelimitată. Deasupra lor trona Atotputernicul (fie el secretar general al P.C.R., sau preşedintele RPR – RSR). Presupusa dictatură a proletariatului avea forma şi temeinicia unei piramide: Atotputernicul – puternicii – masele largi populare. Cei puternici (clasa politică) prin îngăduinţa Atotputernicului, se bucurau de multiple avantaje, favoruri şi bunuri, la care „cei mulţi“ de jos nu îndrăzneau nici să viseze. Şi totuşi, „puternicii“ sufereau o frustrare cumplită când vedeau pe „Atotputernic“ lăfăindu-se în palate, castele, vile somptuoase de la munte, la mare. Stăteau cuminţi, supuşi umili în faţa lui, dar în sufletul lor jinduiau la mai mult!

Experienţa de nemulţumiţi de cât aveau şi de cât li se permitea să aibă, a stârnit în ei dorinţa şi lăcomia. Cu această zestre psihologică s-a născut noua clasă politică postdecembristă. Într-un timp record politicienii noştri au pus stăpânire pe o bună parte din avuţia ţării, păduri, terenuri agricole, industrie, vile luxoase, afaceri „grele“ etc. Prin această „mişcare“ clasa politică a devenit implicit şi o „clasă economică“. Efectul este dezastruos. Statul a ajuns la discreţia celor bogaţi. De la „dictatura proletariatului“ la „dictatura plutocratică“. (Din grecescul „ploatos“ = bogăţie şi „kratos“ = putere=. Plutocraţia nu este interesată de progres, ridicarea nivelului economiei la standarde europene, performanţe, ea preferă o Românie în stare neschimbată deoarece aşa este profitabilă potentaţilor economici.

Savantul economist A.L. Capussela a denumit „stat captiv“ cel asemănător cu România de azi. Un stat poate fi definit captiv „atunci când elitele economice sunt suficient de puternice încât controlează întreg procesul politic“ spune A.L.Capussela. Într-un „stat captiv“ societatea nu este capabilă să tragă la răspundere elitele economico – politice, nu posedă instrumentele prin care să le limiteze puterea şi să le strunească lăcomia. Numai un „stat de drept“ real şi puternic va garanta stabilitatea şi progresul ţării noastre. Deocamdată sunt semne slabe că în locul plutocraţiei se va instaura „domnia legii“. Nu ne rămâne decât să sperăm.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.