Mai multe articole din rubrica "" ↑

De la Karol la Klaus

Se spune că istoria nu se repetăşi, totuşi, există uneori situaţii care prezintă unele similitudini. Cum se explică? Aceleaşi cauze produc aceleaşi efecte. Istoria noastră, plină de surprize, ne oferă două exemple concludente. Ce a găsit tânărul prinţ german Karol de Hohenzollern când a ocupat modestul tron al Principatelor Unite de la Dunăre? Dezordine administrativă, un balcanism dublat de de o instabilitate dobândită în condiţiile deselor schimbări de domn în largul nostru Ev Mediu, lipsa de disciplină şi de profesionalism a clasei politice care condusese ţara înainte, ca boerime, nu ca slujbaşă a statului. Dar, spre norocul nostru, tânărul prinţ german s-a dovedit a fi o personalitate puternică: în locul haosului politic a impus ordinea. Între 1866 şi 1870 s-au cristalizat partidele politice: cel conservator, reprezentând, în geberal, interesele marilor proprietari de pământuri, cel liberal, pe cele ale burgheziei şi ale micilor proprietari. Succederea regulată la guvernare a celor două partide (celebra „rotativă“) a conferit vieţii politice o remarcabilă stabilitate ferind-0 de violenţele şi instabilitatea care au marcat istoria altor popoare balcanice în veacul al XIX-lea. (Nota bene: să nu facem greşeala să privim aceea epocă prin „O scrisoare pierdută“!). După 1866, nicio schimbare de guvern nu s-a efectuat fără consultarea Corpului Electoral, prinţul Karol, devenit „domnitorul Carol“, desemna Guvernul, Guvernul organiza alegeri şi conducea ţara cu ajutorul Parlamentului ales. Carol a domnit autoritar (a nu se confunda cu „dictatorial“), dar s-a bucurat de sprijinul unor colaboratori remarcabili şi devotaţi. Factorul politic principal al acelui timp a fost, indiscutabil, Partidul Liberal condus de Ion C. Brătianu. Prefacerile adânci de ordin social – economic petrecute sub domnirea lui Carol – din 1881 „Rege al românilor“ – se datorează liberarilor. Aceste prefaceri au marcat, de fapt, perioada de tranziţie de la extrem de lungul Ev Mediu la epoca modernă, smulgerea noastră din lumea balcanică şi primii paşi spre Europa!
După 150 de ani ne aflăm, din nou, într-o tranziţie şi, din nou, avem în funcţia supremă un neamţ. De data aceasta sunt altele datele problemei dar unele consideraţii le putem face. Ne-am eliberat de comunism pe plan economic dar, în plan mental? Actuala „clasă politică“ (am pus intenţionat ghilimelele) este absolut un produs nou? Nu! Am scris cândva, în această pagină, un articol intitulat „La umbra stejarului“ (desigur „din Scorniceşti“). Dictatura exercitată de Ceauşescu cu o abilitate şi eficacitate teribile ne-au dezvăţat să gândim liberi, cu mintea noastră proprie. (Gândea el pentru toţi). S-au dezvoltat în subconştientul nostru reflexele de adaptare şi supravieţuire. Ne-am perfecţionat doar în a ne „descurca“. Ne lăudam cu „descurcăreala“ pe care am confundat-o, la un moment dat, cu inteligenţa. Ce este „clasa politică“ post comunistă? „Descurcăreţii“! Poate „neamţul“ nostru din fruntea ţării de azi să construiască România „lucrului bine făcut“ cum şi-a propus! Cu „descurcăreţii“? Sigur? Numai Dumnezeu a creat lumea singur.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.