Delegaţie din Germania, în vizită la Consiliul Judeţean Arad

Delegaţie din Germania, în vizită la Consiliul Judeţean Arad

Consiliul Judeţean Arad a fost, luni, gazda unei întâlniri oficiale între Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, şi o delegaţie a oraşului german Rottenburg.

Delegaţia a fost compusă din primarul oraşului Rottenburg, Stephan Neher, Eminenţa Sa, Episcopul Gebhard Fürst, Monsignor Dr. Stäps şi rectorul Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Rottenburg, prof. dr. dr. h.c. Bastian Kaiser.

Vizita oficialilor din Rottenburg are ca obiectiv dezvoltarea de relații de colaborare la nivel economic și realizarea de contacte între instituțiile culturale și de învățământ din cele două localități.

La întâlnire au mai participat Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, Aurel Ardelean, prof. univ. dr., rector fondator, preşedintele Universităţii, cadre didactice şi aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Arad.

Coralia Cotoraci a evidenţiat parteneriatul pe care Universitatea din Arad l-a încheiat cu Universitatea din Rottenburg: Am derulat de-a lungul timpului o serie de acţiuni finalizate cu succes, dintre care amintim proiecte Erasmus, cercetări comune. Universitatea de Ştiinţe Aplicate este un partener vechi şi de încredere.”

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad a afirmat că îşi doreşte extinderea parteneriatului dintre cele două oraşe de la nivel universitar la nivel administrativ: „În mandatul meu îmi propun să susțin cât mai multe inițiative care duc spre o deschidere a județului Arad spre partenerii din străinătate. Cred că avem foarte multe de oferit și că putem colabora cu oricine este interesat de potențialul nostru. Avem nevoie de idei noi, de oameni noi, cu alte cuvinte, ne dorim să ne integrăm cât mai mult în spiritul a ceea ce înseamnă Europa Unită!”, a fost mesajul lui Iustin Cionca.

În cadrul vizitei, oficialilor germani le-a fost prezentată expoziţia tematică de machete realizate de arădeanul Ioan Popoviciu, privind istoria şi tradiţia Aradului în domeniul transportului de persoane.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.