Demonstrație de talent și pasiune: Mai mulți elevi arădeni și-au etalat roboții construiți chiar de ei

Demonstrație de talent și pasiune: Mai mulți elevi arădeni și-au etalat roboții construiți chiar de ei

Un eveniment de excepție a avut loc în cadrul Târgului Economiei Arădene. Trei echipe de copii, de la trei instituții de învățământ prestigioase, și-au prezentat roboții construți chiar de ei.

Fiecare echipă și-a prezentat propriul robot, abilitățile acestuia, care de fapt înseamnă cumulul abilităților elevilor. Roboții prezentați înseamnă luni de eforturi, de muncă în echipă, deoarece unii asamblează, alții construiesc, programează sau pilotează.

„Prin robotică, elevii își exersează îndemânarea, capacitatea de gândire, intră în concurență unii cu alții și ne reprezintă la un nivel înalt nu doar la nivel național, ci și mondial”, a afirmat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean și inițiatorul ideii de prezentare a acestor proiecte în cadrul Târgului Economiei Arădene.

Cele trei echipe sunt Harambe Cartel (Colegiul Național „Moise Nicoară”), Muschetarii Robotici (Liceul Național de Informatică) și Wire Impulse (Colegiul Național „Vasile Goldiș”).

„Dragi copii, dragi mentori, vă  felicităm pentru ceea ce faceți, pentru că reușiți să vă transformați pasiunea în performanţă și reușiți să ne faceți mândri de voi”, a completat Sergiu Bîlcea.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.