Deputatul Claudia Boghicevici: „Guvernul nu are nici o viziune pentru reducerea muncii la negru”

Deputatul Claudia Boghicevici: „Guvernul nu are nici o viziune pentru reducerea muncii la negru”

Deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Alternativă PDL, atrage atenția, într-un comunicat de presă, asupra lipsei oricărei strategii din partea guvernului în ceea ce privește combaterea fenomenului muncii la negru, motiv pentru care România înregistrează an de an dezechilibre alarmante ale bugetelor asigurărilor sociale. Deputatul PDL îi cere ministrului Rovana Plumb să trateze cu maximă seriozitate această problemă și să vină cu măsuri concrete pentru reducerea muncii nedeclarate, inclusiv prin luarea în considerare a bunelor practici de la nivelul statelor Uniunii Europene.

„Actualul guvern PSD nu are nicio viziune pentru creșterea ocupării pe piața muncii, de aceea șomajul este în creștere iar fenomenul muncii la negru escaladează. Conform ultimului Eurobarometru dat publicității în luna martie, România este una dintre ţările UE cu cel mai mare procent de angajaţi plătiţi, măcar parţial, la plic, procentul persoanelor din România care au recunoscut acest lucru fiind de 7%, ceea ce ne plasează pe un rușinos loc doi în Uniunea Europeană. Munca la negru este una din principalele cauze ale dezechilibrului anual la bugetul asigurărilor sociale de aproape 3 miliarde de euro, iar actualul guvern nu face decât să șomeze în loc să caute soluții concrete. Să ne amintim că rapoartele Consiliului Fiscal arată că aproximativ 23% din totalul salariaților muncesc «la negru», iar contribuţiile la asigurările sociale generează circa 24% din evaziunea fiscală totală din România, în principal prin intermediul fenomenului de «muncă la negru». Toate aceste probleme structurale pot crea un cerc vicios care să împiedice atât de necesara reducere a fiscalității pe forța de muncă, dacă un guvern ca cel actual nu este capabil să le adreseze curajos. Doamna Plumb ar trebui să știe că munca nedeclarată are implicaţii bugetare grave prin venituri fiscale şi asigurări sociale reduse¸ conducând la drepturi de pensie mai scăzute şi un acces mai redus la asistenţă medicală”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL îi amintește ministrului Rovana Plumb că fenomenul muncii „la negru” reprezintă o preocupare majoră a tuturor statelor UE și inclusiv a Comisiei Europene, multe dintre aceste soluții putând fi preluate și în România: „Doamna Plumb nu trebuie să inventeze apa caldă, trebuie în primul rând să aibă deschidere față de această problemă gravă și să caute soluții acolo unde alții au reușit diminuarea fenomenului. Chiar în acest an Comisia Europeană a propus crearea unei platforme europene care sa ajute la îmbunătăţirea cooperării la nivelul UE, cu scopul de a preveni şi de a descuraja într-un mod mai eficace munca nedeclarată. Această platformă va reuni diferitele organisme naţionale de aplicare a legii implicate în combaterea muncii nedeclarate, fenomen care deteriorează grav condiţiile de muncă, concurenţă loială şi bugetele publice”.

Claudia Boghicevici aminteşte că în Austria s-a luat o măsură prin care societăţile care subcontractează lucrări către alte societăţi sunt responsabile pentru îndeplinirea obligaţiilor de contribuţii de asigurări sociale ale subcontractanţilor. În Belgia s-a introdus un proiect de e-guvernare prin care toate conceptele, procedurile şi instrucţiunile administrative au fost standardizate în toate sectoarele de asigurări sociale, astfel încât cele aproximativ 170 de tipuri de certificate de hârtie pe care persoanele asigurate social sau angajatorii lor trebuiau să le obţină de la o instituţie de securitate socială, numai pentru a se muta la o altă instituţie de securitate socială, au fost înlocuite de mesaje electronice. În Germania a fost introdusă o schemă de finanţare pentru începerea unei afaceri care are rolul de a reduce rata şomajului în Germania şi de combatere a fenomenului muncii nedeclarate. În Finlanda s-a introdus măsura creditului fiscal pentru ajutorul domestic care se adresează acelor proprietari care angajează prestatori de servicii de curăţenie, întreţinere, îngrijire copil sau persoane vârstnice şi reprezintă o metodă de deducere fiscală menită să reducă nivelul muncii nedeclarate. În Franța, la nivelul fiecărui departament au fost create Comitete departamentale anti-fraudă care funcţionează sub co-preşedinţia prefectului, procurorului-şef, a reprezentanţilor poliţiei, jandarmeriei, administraţiei financiare, vămii şi oficiilor de muncă, pentru a oferi răspunsuri cuprinzătoare şi coordonate privind fenomenele de fraudă şi muncă ilegală.

„Astfel de soluții sunt dezvoltate de toate statele membre UE, în timp ce guvernul PSD este încremenit, nu are nicio viziune și condamnă România la sărăcie pe termen mediu și lung. PDL a tratat cu maximă seriozitate această problemă în guvernarea 2009-2012, de aceea am promovat reforme structurale majore ca modernizarea Codului Muncii, legea Uceniciei, legea Zilierilor sau legea Economiei Sociale. PDL consideră că adresarea unor probleme structurale, care pe termen mediu şi lung pot afecta gradul de dezvoltare economică, reprezintă un imperativ al unei guvernări lucide. Astfel de probleme sunt: dezechilibrele fondului de asigurări sociale (pensii), creşterea şomajului în rândul tinerilor la peste 24%, scăderea continuă a natalităţii, creşterea permanentă a ponderii cetăţenilor asistaţi social”, a conchis deputatul Claudia Boghicevici.

  1. Foarte bine spuneti doamna deputat ca trebuie sa se gaseasca o strategie impotriva muncii la negru. Deoarece persoanele aflate in aceasta situatie au numai de pierdut, fiindu-le afectate pensia, siguranta materiala a familiei si nu in ultimul rand sanatatea.

    Raspunde
  2. Munca la negru e la ea acasa in Romania datorita guvernului in frunte cu Ponta.

    Raspunde
  3. Foarte putini lucra la negru. Dat fiind faptul ca sunt putini patroni de culoare in Arad 🙂

    Raspunde
  4. Are dreptate damna deputat. Tot auzim de cresteri de salarii, de cresteri ale ecnomiei, dar in relitate….. nu simtim nimic. Cred ca ar fii bine sa mai lase populismul si sa treaca la treaba cei de la putere. In cazul in care nu au viziune sa lase pe altii

    Raspunde
  5. in campania electorala toti candidatii promit ca daca vor fi alesi vor lucra pentru cetatenii care i-au votat si vor face tot ce stiu ei mai bine. doamna din articol se pare ca are idei bune. e foarte usor sa critici. de ce nu le expune ideile bune si celorlati care acum conduc? cred ca , daca ar fi idei bune ar putea fi puse in practica, trebuie sa fii batut in cap sa nu le aplici doar ca vin de la cineva din opozitie.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.