Mai multe articole din rubrica "" ↑

Deschiderea Târgului Economiei Arădene, acaparată politic de mai marii Aradului

Deschiderea Târgului Economiei Arădene, acaparată politic de mai marii Aradului

Târgul Economiei Arădene a început cu stângul, părând mai degrabă o manifestare politică decât una dedicată economiei arădene.

Şi o să explicăm de ce. Pe scena de la Expo Arad au urcat, alături de Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, următorii: viceprimarul Levente Bognar (UDMR), viceprimarul Călin Bibarţ (PNL), vicepreşedintele CJA Claudia Boghicevici (PNL), primarul Gheorghe Falcă (preşedintele PNL Arad), preşedintele CJA Iustin Cionca (PNL) şi vicepreşedintele CJA Sergiu Bîlcea (PNL). Era de ajuns să fi fost doar câte un reprezentant al Primăriei şi CJA, a precizat pentru NewsAr.ro un specialist în organizarea nepolitizată a unor astfel de evenimente.

Colac peste pupăză, a fost citit un mesaj aiuritor al preşedintelui Klaus Iohannis, rupt de realitatea cotidiană din Arad, un oraş rămas în urma altor municipii din vestul ţării de când e administrat de Falcă & Co. Aşa am aflat, între altele (nu intrăm în detalii, acum), că Aradul este un exemplu de antreprenoriat şi administraţie bazat pe responsabilitate şi viziune”. Ei bine, cel puţin nouă, arădenilor, asta cu viziunea ne dă fiori!

Foto: Viorel Muscă

 

Loading...
  1. Seculici si Cionca se tin de mana??? 🤣

    Raspunde
  2. Foarte bine ca a fost prezenta acolo toata administratia judetului Arad ,le pasa de aradeniFELICITARI .

    Raspunde
  3. pe dracu, lor le pasa doar de voturi si de conturi. atat si nimic mai mult

    Raspunde
  4. Cate ” primarii pesediste” pot organiza un asemenea eveniment ?, chiar nu intelegeti proprietatea termenilor .AFRADUL poate organiza un asemenea eveniment, dar TELEORMAN nu !

    Raspunde
  5. Pacat pt ca evenimentul nu e rau

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.