Despre autonomie

Mărturisesc, cu oarecare jenă, nu ştiu exact ce înţeleg secuii prin „autonomie“. Termenul l-am moştenit (ca multe altele) de la vechii greci. El este alcătuit din prefixul „autos“ („prin sine însuşi“) şi „nomos“ („lege“). Aşadar, autonomia este libertatea unui teritoriu de a se guverna prin propriile sale legi. Dacă secuii recurg la această definiţie, se pune – logic – întrebarea: care legi proprii? Cele din Evul Mediu, aplicate de „Adunările scaunale“? („Scaunul“, adică districtul. I se spunea aşa deoarece la reşedinţa acestuia se ţinea „scaunul de judecată“).

Ca să închei această scurtă incursiune în istoria secuilor, trebuie să precizez: „adunările scaunale“ nu luau nici o decizie contrară legilor regatului maghiar, Terra Siculanum, adică „secuimea“, nu constituia un „stat în stat“. Autonomia secuiască este percepută în două feluri, marele public românesc vede în ea o tendinţă cu conotaţii naţionalist – şovine, care stârneşte în noi o replică asemănătoare, în schimb, guvernanţii de la Bucureşti, mai realişti şi pragmatici, îşi dau seama că acţiunea secuilor poate deveni un pericol pentru centralismul birocratic al Capitalei. Să nu uităm, după Marea Unirea, Noua Românie se deosebea în chip fundamental de cea anterioară. Înglobarea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi a Banatului a pus probleme dificile privind organizarea noului stat. „Unirii“ îi urma „unificarea“, atât din punct de vedere administrativ cât şi din cel legislativ. Anii 1922 – 1926 au constituit perioada cea mai grea, dar plină de succese ale liberalilor. Cârmuind cu „mână de fier“ dar şi cu o mare pricepere, Ion I. C. Brătianu a schimbat faţa României. El a instituit un „centralism“ riguros, necesar şi justificat, în condiţiile de atunci. Dar, centralismul s-a menţinut în continuare şi se menţine şi azi: „Totu la Bucureşti şi de la Bucureşti“. (Să nu uităm centralismul „neo plus ultra“ din „Epoca de Aur“, în care s-a „personificat“, adică s-a întrupat într-un singur om!).

După această digresiune, să revin. Exemplul secuiesc poate fi interpretat, la altă scară şi cu alte revendicări locale. Şi în presă se strecoară anumite nemulţumiri ale unor judeţe sau zone ale ţării, faţă de „Centru“. Se reclamă o mai mare marjă de acţiuni şi iniţiative proprii: Cu un cuvânt, o slăbire a „chingilor de sus“, deci o descentralizare, după anii în care am fost „strâns uniţi, în jurul Partidului, în frunte cu …“