DEZAVUEAZĂ fuziunea cu PDL: Unul dintre cei mai vechi membri ai PNL Arad a demisionat din partid

DEZAVUEAZĂ fuziunea cu PDL: Unul dintre cei mai vechi membri ai PNL Arad a demisionat din partid

Florin Matei, membru al PNL din 1990, pe al cărui carnet de membru se află semnătura lui Radu Câmpeanu, a demisionat din partid din cauza fuziunii cu PDL. Într-un comunicat de presă transmis redacţiei noastre, Florin Matei îşi explică gestul: „Am luat această hotărâre întrucât dezavuez fuziunea PNL – PDL”, considerând că a sta alături de foştii adversari „ar fi fost, cel puţin pentru mine, degradant şi insultător”.

Ales vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad în luna aprilie a anului trecut, Florin Matei a demisionat din funcţie după doar şase luni, în septembrie, „unul dintre motive fiind şi apropierea de PDL a unor membri ai Biroului Politic Municipal de atunci”.

carnet membru Florin Matei

 

  1. Asta nici nu știe unde e sediul PNL !!!

    Raspunde
  2. fuziunea era necesara pt. ca altfel va manca PSD cu tot cu fulgi

    Raspunde
  3. Acest individ nu a construit nimic pentru pnl, sunt deacord cu actul sau de demisie dar nu sunt deacord cu incercarea de victimizare…. Oricum in PLR Arad sigur va fi primit.

    Raspunde
  4. pentru toti cacanari lui falca care guita aici pe site , omul asta este un cunoscut si respectat ziarist sportiv , iar voi cei care il denigrati aici , nu santeti decat niste sobolani portocalii care nu meritati nici macar sa fiti scuipati de el .

    Raspunde
  5. CARAGHIOSII DIN ADL 15 august, 2014, 6:29 pm

    Toata stima pentru gestul Dvs. ,D-le Florin,insa……nu aveti cu cine sa mergeti mai departe ! Caraghiosul de Antonescu s-a vandut pre bani grei (au din ce trai 4 generatii dupa el),latracii apropiati se gudura pre langa ciumpalacii basicului,ailalti ,ce sa mai vorbim-ca tot aia este….),asa ca bine ati facut ! Vedeti foarte bine ca la ora actuala,ca si in PSD,se vantura cei tinerei,fara carte,fara experienta,fara minte,fara,fara…..DAR,dornici de functii,de imbogatire rapida (ca vita e scurta,nu-i asa?!) ! Noi,cei din generatia mai veche,nu vrem sa fim partasi la asa ceva,asa ca nu ne ramane decat o retragere demna……pacat de Rumanica !

    Raspunde
  6. Altii?! Mai vrea careva sa plece?! O constructie puternica se face cu oameni puternici!

    Raspunde
  7. respect,D-le MATEI

    Raspunde
  8. Ce putea sa spuna altceva o mancatoare de sperma, decat Aaa?

    Raspunde
  9. Are dreptate,nu poti fi un bun PNL-ist decat daca colaborezi foarte strans cu psd-ul asa cum a facut si Tariceanu.

    Raspunde
  10. Esti un mare dobitoc.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.