Doi BĂRBAȚI, ARESTAȚI pentru TRAFIC DE PERSOANE: Au exploatat 30 de persoane din Arad, Timiș, Suceava și Covasna

Doi BĂRBAȚI, ARESTAȚI pentru TRAFIC DE PERSOANE: Au exploatat 30 de persoane din Arad, Timiș, Suceava și Covasna

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au documentat activitatea infracțională a două persoane, bănuite că ar fi recrutat și exploatat, în Germania, 30 de persoane. Cei doi au fost arestați pentru trafic de persoane și complicitate  la trafic de persoane.

În urma unor acțiuni organizate pe raza județelor Arad, Bihor și Cluj, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au depistat și reținut un bărbat și o femeie, bănuiți de trafic de persoane.

Bărbatul, de 56 de ani, cetățean german și femeia, de 40 de ani, cu dublă cetățenie (română și germană) au fost depistați, la data de 4 ianuarie, de polițiști, în timp ce încercau să părăsească teritoriul statului român, având ca destinație Germania.

Cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane și au fost indisponibilizaţi, în vederea confiscării, 31.680 de euro.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada iulie 2014- iulie 2015, cei doi, ar fi recrutat 30 de victime, femei și bărbați, din Arad, Timiș, Suceava și Covasna, pe care le-ar fi cazat și exploatat în Germania.

De asemenea, s-a stabilit că victimele erau constrânse să presteze sau să îndeplinească diferite servicii, în agricultură, pe o plantație de căpșuni.

În baza probatoriului administrat, la data de 5 ianuarie a.c., cei doi au fost prezentați magistraților Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, pe numele celor în cauză fiind emise mandate pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane.

În cauză, s-a cooperat cu autorităţile competente din Germania, prin intermediul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.