Dorel Căprar: „PSD are în vedere categoriile sociale vulnerabile şi majorează pensiile de la 1 iulie”

Dorel Căprar: „PSD are în vedere categoriile sociale vulnerabile şi majorează pensiile de la 1 iulie”

Social-democrații arădeni susțin că au o poziţie responsabilă faţă de români şi sunt consecvenți în respectarea promisiunilor electorale. Unul dintre capitolele esenţiale ale Programului de Guvernare vizează pensionarii, în condiţiile în care protejarea categoriilor sociale vulnerabile rămâne o prioritate pentru Guvernul social-democrat, spun ei. În acest spirit, de la 1 iulie, prin dispoziţie guvernamentală, punctul de pensie va creşte, astfel că pensionarii se vor bucura de o nouă majorare a pensiilor.

„După cum declaram cu câteva zile în urmă într-un interviu, PSD a câștigat zdrobitor alegerile pe baza Programului de Guvernare, o strategie şi un set de măsuri ce prevăd că a sosit timpul ca guvernarea să fie în folosul românilor, pentru ca, în sfârșit, creșterea economiei să se simtă direct în nivelul de trai al cetățeanului. Nu vrem să se mai repete episoadele dramatice din timpul Guvernărilor Boc şi Ungureanu când cei de vârsta a treia au fost umiliţi în cel mai josnic mod cu putinţă, prin tăierea pensiilor şi salariilor. Pensionarii sunt părinții sau bunicii noștri și avem o datorie de suflet față de ei pe care trebuie să o onorăm”, susține deputatul Dorel Căprar.

„Tocmai de aceea, aplicăm a doua majorare din 2017 a punctului de pensie, după ce acesta a crescut la 1 ianuarie 2017 cu 5,25%, ajungând la 917,5 lei. Acum, de la 1 iulie, valoarea punctului de pensie va atinge 1000 lei. Practic discutăm despre o majorare de 9 % care se va simţi direct în buzunarele pensionarilor. Ţara trebuie să fie condusă în mod responsabil de către un Guvern care muncește pentru România și pentru români”, afirmă preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

  1. Bătută-i tara și românii de patrupezi că și tine,falconeti,cionci,pișaturi,pardon,lustruiți,fodor,fiforica… cât vă mai rabdă pământul uscăturilor tupeiste?!

    Raspunde
  2. Cu o mana dati si cu 10 maini luati
    ciuma rosie neispravitilor !!!!
    Terminati cu minciunile !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Raspunde
  3. s pijiniti soc. comerciale nu le falimentati i taxele si impozitele reduceti-le nr,functionarilorfoarte mare parlamentarii la fel

    Raspunde
  4. nu va mai crede nimeni

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.