ELECTORAL/ Covăsînțul are nevoie de un primar cu viziune, un primar pentru toți cetățenii

ELECTORAL/ Covăsînțul are nevoie de un primar cu viziune, un primar pentru toți cetățenii

Mă numesc Raul Pașcalau, am 38 de ani și sunt căsătorit.

Am absolvit Colegiul Național „Moise Nicoară”, apoi un institut de Traducători –Interpreți franceză –engleză la Cluj, apoi Facultatea de Teologie didactică limba și literatura engleză în Arad, un masterat în Limbi Moderne Aplicate în Arad, 3 cursuri post universitare la Institutul Diplomatic Român din București, module de pedagogie și psihopedagogie specială, iar în prezent sunt doctorand în traductologie la Universitatea de Vest din Timișoara,  anul 1 și anul 3 la un al doilea doctorat în agricultură, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ,,Regele Mihai I ,, din Timișoara.

Activitatea mea profesională s-a derulat în mediul educațional și mediul privat. În prezent sunt cadru didactic asociat,  la departamentul de Limbi Moderne, Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș,, din Arad. Înainte am predat și la Colegiul Național ,,Moise Nicoară’’, Liceul de Artă ,, Sabin Drăgoi’’, Liceul cu Program Sportiv Arad.

Traducător și interpret pentru limbile engleză, franceză, italiană, am tradus și interpretat pe parcursul anilor, pentru instituții naționale și internaționale, cum ar fi NASA, US NAVY, Departamentul energiei nucleare SUA, Consiliul Europei, Banca Mondială, Ministere de externe,  IPJ Arad, IPJF Arad, Consilii județene, primării, notariate, și alte instituții naționale și internaționale, companii private și de stat. Sunt specializat în domeniul traducerilor tehnice, economice și juridice.

Am făcut numeroase cursuri în mai multe domenii de activitate, de la cursuri de limbi străine și traductologie la Camerele de Comerț și Industrie din Paris , Londra, Arad, la cursuri de manager de proiect, formator,  chiar și lucrător în cultura plantelor,  în domeniul agroturismului, etc.

Susțin educația tinerilor și am dezvoltat mi multe activități în acest sens. Voi rămâne un partener fidel al educației tinerilor, mai ales în zona rurală. Am dezvoltat mai multe proiecte educaționale, în comună, și le voi susține și pe viitor.

Sunt o persoană sociabilă, perseverentă, ambițioasă,  cu spirit de echipă dezvoltat, orientat către  dezvoltarea zonei rurale.

Candidez la funcția de primar al comunei Covăsînț deoarece consider că pot aduce un suflu nou însoțit de o ambiție puternică pentru dezvoltare și modernizare și consider că mă pot folosi de cunoștințele și experiența  acumulate pe parcursul anilor în acest sens.

Sunt convins că, accesând atât fonduri europene cât și guvernamentale,  pot contribui decisiv la o dezvoltare durabilă a comunei.

Cred că dacă ne-am concentra mai mult pe nevoile reale ale cetățenilor, și nu pe orgoliile proprii și am pune interesul comunității pe primul loc, am avea toți de câștigat.

Covăsînțul are nevoie de un primar cu viziune, un primar pentru toți cetățenii.

Al dumneavoastră,
Raul Pașcalău

(P)

Loading...
  1. Putem şti şi de la ce partid???
    Sau independent???

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.