EXCLUSIV/ Ţi-ai pus centrală în apartament? Primăria te AMENDEAZĂ cu până la 10.000 de lei!

EXCLUSIV/ Ţi-ai pus centrală în apartament? Primăria te AMENDEAZĂ cu până la 10.000 de lei!

Arădenii care şi-au pus centrale în apartamente şi au renunţat la serviciile de termoficare ale CET sunt vânaţi de municipalitate şi amendaţi cu sume cuprinse între 1000 şi 10.000 de lei. Oamenii sunt revoltaţi pentru că, după ce au făcut mari eforturi financiare pentru a-şi pune acele centrale, acum se trezesc şi cu amenzi de la Primărie.
Iată ce ne povesteşte una dintre arădencele care se confruntă cu o asemenea situaţie: „Am primit acasă, în cutia poştală, o înştiinţare să ne prezentăm la Primărie, la camera 9. Am mers acolo, unde mi-a fost programată o vizită la domiciliu. Au venit ulterior la domiciliu, însoţiţi de poliţişti locali, şi au făcut poze la centrală. Ne-au spus că vom primi o amendă cuprinsă între 1000 şi 10.000 de lei, în baza Legii 50/1991, pentru că nu am avut autorizaţie de construcţie atunci când am montat centrala. Nu au întocmit procesul verbal de constatare pe loc, aşa cum ar fi fost firesc, spunând că procesele verbale le întocmesc viceprimarii Ţiţirigă şi Bognar. Ne-au mai spus că ei vor propune să primim minimum la amendă, adică 1000 de lei. În schimb, interesându-mă la primărie, am aflat că viceprimarii stabilesc în procesele verbale amezi de 2500 de lei”.

Pentru că oamenii sunt disperaţi din cauza acestor amenzi, s-au pus pe citit legislaţia în vigoare, pentru a găsi o portiţă de scăpare din această situaţie ridicolă. Aşa a făcut şi arădeanca noastră, care a declarat: „Cei care sunt în situaţia mea trebuie să ştie că, potrivit articolului 11, litera f, din Legea 50/1991, pentru instalarea centralelor de apartament nu au nevoie de autorizaţie de construcţie. Deci, pot contesta amenzile cu şanse reale de a avea câştig de cauză.”

Verificând şi noi Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, am constatat că, potrivit articolul 11, litera 7, sunt exceptate de la obţinerea în prealabil a autorizaţiei de construcţie reparaţiile la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, montarea sistemelor locale de încălzire şi de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi.

Acestea fiind spuse, rămâne de văzut cum se va finaliza această poveste care riscă să scandalizeze un oraş întreg.

Desigur că miza municipalităţii este aceea de a-i descuraja pe arădeni să se mai debranşeze de la CET, deşi sistemul centralizat de termoficare şi furnizare a apei calde este depăşit, cu costuri pe măsură. Nu degeaba Aradul are un preţ astronomic al gigacaloriei iar arădenii plătesc apă rece la preţ de apă caldă…

  1. pana nu -i vor alunga cu pietre pe parvenitii din fruntea orasului aradenii vor avea numai de suferit

    Raspunde
    • Adevarat : 1. cand a vazut gunoiul de falca ca aradenii nu se revolta vis-a-vis cu garajele daramate a prins curaj ; 2. de la CET sug muuuuuulti pdl-isti …

      Raspunde
  2. DACA PERSOANA AUTORIZATA DE LEGE SA CONSTATE FAPTELE NU ESTE UNA SI ACEEASI PERSOANA CU PERSOANA CARE INTOCMESTE PROCESUL VERBAL DE CONTRAVENTIE, ACEL PROCES VERBAL POATE FI ATACAT SI ANULAT IREVOCABIL IN INSTANTA.

    Raspunde
  3. ABERATIE, BATAIE DE JOC LA ADRESA CETATEANULUI, HARTUIREEEEE, NU MAI STIU CUM SA SCOATA BANI DE PE BIETUL CETATEAN, PENTRU CAMPANIILE LOR MIZERABILE, AR MERITA TOTI DESTITUITI DIN FUNCTII SI PUSI LA MUNCA. IAR GIGA CALORIA ARE UN PRET COLOSAL FATA DE SERVICIILE DE,, 0 ,,CALITATE. NU TE POATE OBLIGA NIMENI SA RAMAI LA CET DACA NU ESTI MULTUMIT DE SERVICIILE LOR. EXISTA O LEGE CARE O INCALCA CU NERUSINARE. TOTI VOM MERGE IN INSTANTA CONFORM LEGII 50/1991 ACTUALIZATA IN 2014 ART 11 PC F , NU NECESITA AUTORIZATIE MONTAREA SISTEMELOR DE INCALZIRE. INTIMIDEAZA CETATENII, VIN SA FACA POZE IN CASA. CU CE DREPT??? CE SA CAUTE PE O PROPRIETATE PRIVATA CU APARATE FOTO? FARA UN ORDIN DE LA PROCUROR??? CAUTA TOT FELUL DE GASELNITE DE JOASA SPETA. DOMNILOR MAI CITITI LEGEA APOI ACTIONATI!
    IAU SALARII ASTRONOMICE DE PE BIETII OAMENI. RUSINEEEEEEE !!!!!!!

    Raspunde
  4. da are dreptate dna Pop Florina nu se poate asa ceva. ce sa caute la mine in casa? sa vina numai ca le dau de nu pot duce! hotii dracului acum au inventat altceva

    Raspunde
  5. Suntem o natie jalnica, ne asuprim noi pe noi, ne tâlhărim noi pe noi, oare pana cand ? Trebuie sa ne unim si sa ne aparam drepturile, sa le venim naibii odata de hac netrebnicilor ordinari !!!

    Raspunde
  6. E o porcarie.

    Raspunde
  7. acei netrebnici sant alesi de niste natarai care pentru un mic si o bere sant dispusi sa ii aleaga , si din pacate din lipsa de alternativa , cei care vor fii alesi data viitoare chiar daca vor fii de la alte partide , si acestia vor fii tot de o calitate indoielnica , pusi pe capatuiala si imbogatire

    Raspunde
  8. in romania sa fii ales in parlament sau sa detii o functie inportanta pe plan local intr-un oras mare a ca si cum ai fii castigat la lotto , in timp ce in orice tara civilizata o astfel de functie este o onoare pentru cel care o detine dar totodata si o obligatie fata de cei pe care ii reprezinti . in romania sa fii ales este cea mai buna afacere , si numai un prost care nu are suficienta minte sa fure nu se imbogateste

    Raspunde
  9. Numai in Romania sa intempl asa …………centrala nu este o costrutie este un aparat la fel ca frigider sau aragaz , da-ca schimbi frigider sau televisor trebi autarizati , si poi fiecare este liber de utilizare servicii mai ieftin sau convenabili , singur problema din Romania , este ca da un prost politician spune ca rosu este alb , atunci toati spune „rosu este alb” .

    Raspunde
      • Din cate am vazut la TV, CET Hidrocarburi este in insolventa. Oare ar trebui si in aceasta iarna sa suportam costuri nesimtite pentru servicii de care nu am beneficiat? Apa calda este contorizata cantitativ, nu si calitativ. Pentru asta de ce nu a fost nimeni sanctionat? Sa nu mai vorbim de incalzire. Cu cat consumul este mai mic (calorifere contorizate -inchise) cu atata creste valoarea pentru tevile dintre apartamente, ajungand sa depaseasca ceea ce ai consumat.

        Raspunde
  10. Spuneti multumesc celor de la ULAL Arad, care promoveaza o politica abuziva de obligare a tuturor sa cotizeze la CET si sa ii subventioneze pe cei bransati la CET.
    1. fiecare ar trebui sa fie liber sa-si aleaga sursa de incalzire care i se pare cea mai convenabila (sa fi liber sa te debransezi);
    2. nimeni nu poate fi obligat, nici macar prin lege, sa plateasca un serviciu de care nu beneficiaza (cei debransati care sunt obligati sa plateasca pentru tevile altora care le traverseaza nedorit apartamentele).
    3. Recomand celor care au avut vizite de la Primarie si de la Politia Locala sa faca plangeri penale pentru abuz in serviciu.
    4. Nimeni nu poate sa intre in locuintele voastre fara acceptul dvs. decat cu un mandat emis de un judecator (nu de catre procuror, adica si mai greu de obtinut si in cazul de fata data fiind aberatia unei astfel de solicitari NICIUN judecator nu va semna un astfel de mandat).

    Raspunde
  11. ce ati facut voi ca sa imbunatati-ti serviciile CET-ului ca populatia sa nu plateasca toate asa zisele „pierderi”.
    In loc sa umblati sa amendati ar trebui sa veniti in sprijinul cetatenilor prin modernizarea CET-ului si apoi cu siguranta multi vor trece pe incalzirea centralizata, in loc sa stea cu bomba in apartament
    oricum rusii inchid robinetul

    Raspunde
  12. De ce atatea comentarii.Daca articolul din lege citat mai sus este ok.justitia procuratura ce vreti va da castig de cauza,si banii pe proces.basta.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.