EXCLUSIV/ Un psiholog ARĂDEAN, pe drumul de a deveni PRIMUL TRAINER român certificat Gottman. Ce SURPRIZĂ le pregătește ARĂDENILOR

EXCLUSIV/ Un psiholog ARĂDEAN, pe drumul de a deveni PRIMUL TRAINER român certificat Gottman. Ce SURPRIZĂ le pregătește ARĂDENILOR

Călin Hopșitar, un psiholog arădean, se află pe ultima sută de metri în a deveni primul trainer român certificat de Institutul Gottman. Faptul că este foarte tânăr, dar în egală măsură de ambițios, ne-a stârnit curiozitatea și l-am invitat să ne răspundă la câteva întrebări:

Alina Hadded: Cum a devenit Călin Hopșitar psiholog? Se spune că, în general, studenții se înscriu la psihologie pentru a-și rezolva ei, înainte de toate, o problemă. Care este povestea ta?

Călin Hopșitar: Drumul croit de mine în acest sens este, se pare, unul atipic, exact așa cum sunt și eu, de fapt, dar care are și el o poveste.

Eram în ultimele trei luni ale ultimului an de liceu, pregătindu-mă atât pentru bacalaureat cât și pentru admiterea la facultate. Optasem să fiu examinat la filosofie, intenționând să merg mai departe la Cluj, la Istorie. Clujul a rămas, dar, răspunsul la întrebarea „Ce îmi doresc de la mine?” m-a determinat să mă reorientez spre adevărata dragoste, psihologia. Această decizie m-a „costat” scump, în sensul că timpul rămas era scurt, iar efortul spre succes pe măsură, dar eu sunt un om ambițios, care nu renunță ușor si uite că mi-a ieșit.

Îmi doream enorm de mult ca viața mea să fie una în slujba oamenilor și mă bucur că, deși foarte surprinși inițial, părinții m-au sprijinit în această nebunie, dacă îi pot spune așa. Au înțeles, de fapt, că, mai presus de toate, atunci când vorbim de o dorinţă, o nevoie a sufletului, ea trebuie lăsată să îşi urmeze cursul şi să devină realitate…

Alina Hadded: Ce te recomandă?

Călin Hopșitar: Îmi este greu să răspund la această întrebare, nedorind să dezvolt, poate, obiceiuri mai puțin frumoase ca ignoranța, grandomania sau mândria. Am să încerc, totuși, să creionez un răspuns…

Un prim lucru care, consider eu, oferă un anumit statut muncii pe care o desfășor este faptul că sunt absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj.  Școala de acolo a lăsat o puternică amprentă asupra-mi, insuflându-mi trei mari valori profesionale: credibilitate, demnitate şi respectul pentru oameni.

Un alt punct forte ar fi că lucrez în paradigma cognitiv-comportamentală, care, la ora actuală, este considerată a fi tratamentul de primă mână pentru o gamă largă de probleme de natură psihologică, având studii clinice numeroase în spate care să dea mărturie în direcţia eficienţei acestui tratament psihologic.

Totodată, de curând, am participat la un curs de formare profesională în terapie de cuplu, în Irlanda, la Dublin, unde am început să mă pregătesc pentru obţinerea unei certificări integrale din partea Institutului Gottman (SUA), unul dintre cele mai prestigioase institute din lume. Acesta şi-a restrâns activitatea pe nişa aferentă cuplurilor, încercând să înţeleagă aspecte care emerg în dinamica unei relaţii, oferind soluţii la diversele probleme cu care se confruntă partenerii. Recent m-am întors de la Dublin, la sfârşitul lunii noiembrie, unde am parcurs cel de-al treilea nivel de pregătire în vederea obținerii certificării integrale din partea Institutului.

La ora actuală, în România, există un singur terapeut Gottman atestat integral. Eu mă aflu pe drumul spre a obţine certificarea și nu mă voi opri, dorindu-mi să devin trainer. Aș fi primul trainer atestat în Europa pe metoda Gottman, aşa că viitorul sună bine.

Nu în ultimul rând, poate cel mai important atu, este dorinţa mea de a nu fi doar un bun profesionist, ci, dincolo de orice, de a fi un om de bună-credinţă, de a fi un om care să aducă un plus de bine în vieţile acelora pe care are şansa de a-i întâlni ca terapeut. Sunt conştient de imensa responsabilitate pe care o am faţă de pacienți, faţă de mine însumi şi nu în ultimul rând faţă de Dumnezeu.

Alina Hadded: Cum arată agenda unui psiholog?

Călin Hopșitar: Nu ştiu dacă există un standard în acest sens, dar pot să vă descriu cum arată a mea: lucrez ca psiholog în cabinetul propriu de la începtutul acestui an; sunt pasionat de cercetare şi implicat în demararea unor proiecte de cercetare pe diverse teme care au legătură cu domeniul psihologiei clinice şi psihoterapiei.  Încerc să vin în întâmpinarea oamenilor, străduindu-mă să ofer informaţii valide şi de ultimă oră din domeniul pe care-l reprezint.

În această primăvară am susținut o serie de prelegeri la Timişoara, atât în cadrul UVT cât şi în cadrul Facultăţii de Medicină „Victor Babeş” pe teme aferente domeniului meu de expertiză.

Sunt asistent de cercetare în cadrul Laboratorului de Psihologia Dezvoltării din cadrul Departamentului de Psihologie al Universităţii Babes-Bolyai, sub coordonarea Conf.Univ.Dr.Thea Ionescu, iar la sfârşitul lunii iunie 2017 am prezentat o cercetare efectuată în Arad, la Cluj, în cadrul Congresului Internaţional de Psihoterapii Cognitive, cea de-a 9-a ediţie, studiul având ca populaţie țintă adolescenţii. Acest ultim studiu l-am realizat sub coordonarea Prof.Univ.Dr.Aurora Szentagotai, profesor în cadrul Departamentului de PSihologie CLinică şi PSihoterapie din Universitatea Babes-Bolyai.

Încerc să am o activitate cât mai largă, îmbinând cele două dimensiuni esențiale pentru un psiholog: cercetarea și practica.

Alina Hadded: Care este atitudinea arădenilor atunci când vine vorba de a se programa la o ședința? Există reticențe? Se mai confundă încă, în mintea oamenilor de rând, noțiunile de psiholog și psihiatru?

Călin Hopșitar:  Răspunsul este da. Oamenii, în general, sunt reticenţi la ideea de psiholog, fiind, în continuare, confuzii în ceea ce privește definirea celor două noțiuni.

Pe de o parte este de înţeles reticenţa, deoarece nu există încă o informare suficientă cu privire la atribuțiile unui psiholog. Adesea, ce-i drept, există o conlucrare între psiholog şi psihiatru, pentru că anumite boli de natură mentală necesită această conlucrare, cum este, de pildă, tulburarea bipolară. Totuşi, în România, în continuare, conclucrarea dintre psiholog şi psihiatru nu este una încetăţenită, dar am nădejdea că acest lucru va merge din ce în ce mai bine, în viitor.

Mai există, ce-i drept, și convingerea că psihologia sau psihologul are de-a face strict cu persoane care suferă de o formă de tulburare mentală: depresie, tulburări de anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce este total greșit.

Psihologia sau psihologul lucrează şi pe dimensiunile cu valență pozitivă: tehnici de identificare şi de consolidare a sistemului de valori personal, managementului timpului, tehnici de luare de decizii, consiliere parentală, strategii de sporire a comportamentelor sănătoase/bune.

Mai mult, psihologia se ocupă şi cu acele aspecte care merită să fie consolidate şi menţinute pentru a deveni o resursă puternică pentru persoana în cauză.

Alina Hadded: Cu ce se confruntă arădenii?

Călin Hopșitar: Dacă este să vorbim despre problemele arădenilor per ansamblu, una dintre cele mai prevalente probleme este depresia, care poate avea cauze multiple, dintre care amintim: relaţii disfuncţionale, eşecuri repetate, dezamăgiri personale, pierderea cuiva drag.

Acest lucru nu este surprinzător, din păcate, având în vedere ultimele date publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii care ne indică faptul că, în următorii ani, incidența tulburării depresive majore va creşte mai ales în ţările cu un nivel de dezvoltare economică mediu, cum este România…

Oamenii se confruntă cu probleme puternice în relaţiile lor, mai ales cele de cuplu; părinţii se confruntă cu dificultăţi în a gestiona diversele comportamente ale propriilor copii şi, poate, cel mai trist lucru este că gândurile suicidare apar din ce în ce mai frecvent, câteodată la oamenii la care nu ai crede că există astfel de probleme….

Adesea, după o zi în care întâlnesc oameni cu diverse probleme, stau şi mă gândesc la cât de bine reuşeşte omul să ascundă haosul interior care-l guvernează şi mă trezesc că merg pe stradă şi văd oameni care zâmbesc, stau la terasă sau care pur şi simplu merg pe stradă, şi mă întreb: Care este povestea? Ce stă dincolo de această aparență? Cum să fac să ajung la acel suflet, să ştie că sunt aici, să ştie că se poate mai bine, că binele nu este un lucru departe de el, că poate deveni realitatea lui?

Cum să fim mai eficienţi ca şi psihologi, venind în mod real în întâmpinarea oamenilor, cred că este, de fapt, întrebarea esenţială, căci, aşa cum spunea Steven Hayes, un mare terapeut al zileleor noastre, noi existăm pentru a-i sluji pe ceilalți oameni.

Alina Hadded: Există conservatorism în cuplu? Care este cea mai grea „apăsare” adusă în cabinetul psihologului?

Călin Hopșitar: Cel mai înalt nivel de afectare al unei persoane sunt, poate, gândurile suidicare, indiferent de cauze, acestea indicând o urgenţă în domeniul psihologiei şi al psihiatriei. Apăsările oamenilor, adesea, provin din relaţiile lor, fie ele de natură soţ-soţie, mamă-fiică, părinte-copil, etc. Relaţiile noastre pot să ne ridice sau pot să se constituie într-o pricină de afectare personală.

De asemenea, apar situaţii în care copilul este adus la psiholog, de acord fiind doar unul dintre părinţi, iar în această situaţie, ca şi profesionist eşti pus într-o situaţie mai delicată. Este adevărat că am avut și situaţii în care copilul a fost adus la evaluare, dar am constatat că nu copilul ar avea o problemă, ci mai degrabă, unul dintre părinţi se confruntă cu o problemă. De aceea, i-aş încuraja pe părinţi să fie deschişi spre a accepta că s-ar putea ca atunci când copilul lor se confruntă cu o problemă, să fie concomitent ceva de îmbunătăţit şi la părinte, pentru a spori eficiența intervenţiei.

Nu în ultimul rând aş vrea să punctez următorul aspect: psihologul nu este un mecanic, el nu repară o maşină stricată! Fac această afirmație deaoarece unii părinţi consideră că aducerea copilului la psiholog este ultimul lucru pe care mai trebuie să îl facă şi nu înţeleg că intervenţia psihologică pentru copilul lor îi include şi pe ei, ca participanţi activi.

Alina Hadded:  De ce este nevoie să apelăm la un specialist în terapie de cuplu? Nu e mai simplu să ne „spălam rufele” acasă?

Călin Hopșitar:  Terapia de cuplu este văzută cu o oarecare reticenţă, dar ea se dovedește a fi extrem de eficientă pentru că poate să descopere conţinuturi noi partenerilor, lucruri la care ei nu s-ar fi gândit, obstacole pe care ei nu le percepeau ca obstacole, comportamente care nu păreau a avea un caracter disfuncţional.

Terapeutul, fiind un agent exterior, poate să observe dinamica unei relaţii, în ansamblul său, să privească lucrurile nefiind inundat de toate emoţiile care apar şi care adesea împiedică o abordare eficientă a problemelor.

Desigur, lucrurile pot fi menţinute sub control acasă, poţi să cauţi să gestionezi problemele singur, dar este epuizant, şi, adesea, se ajunge la o resemnare a partenerilor de genul: asta este viaţa, asta este viaţa de cuplu, înseamnă că aşa trebuie să fie şi nu mai are rost să sper la ceva mai bun că nu poate fi, şi drept urmare se instalează o răceală, o distanţare a partenerilor, şi se ajunge la o convieţuire, o suportare reciprocă, nicidecum la o relaţie funcţională.

Mai mult decât atât, un specialist poate să ofere recomandări pliate pe specificul cuplului pentru ca beneficiile obţinute în urma terapiei să fie menţinute.

Există soluţii şi mereu poate fi mai bine, oamenii trebuie în schimb să îşi dea voie să primească ajutor, pentru a duce o viaţă cât mai împlinită din acest punct de vedere.

Alina Hadded:  Ce-i împiedică pe oameni să fie fericiţi?

Călin Hopșitar:  Wow, asta da întrebare!

Am să încerc să răspund, dar nu am pretenţia că voi epuiza, prin acest răspuns, diversele aspecte care pot fi abordate plecând de la această întrebare.

Un prim lucru care lipseşte omului de astăzi şi care ne împiedică să trăim fericiţi este lipsa unui sistem de valori propriu, solid, activ. Când spun activ, mă refer că atitudinea mea, comportamentul meu, reflectă nişte valori pe care mi le asum. Valorile în care credem pot fi nişte ancore extrem de puternice în dinamica zilelor noastre, ele pot constitui un ghid pentru fiecare dintre noi, în această minunată călătorie care este viaţa noastră. Un om fără valori este un om extrem de vulnerabil. Cu toţii avem valori în care credem, doar că ele sunt mai mult sau mai puţin menţinute în stare de latență, nu sunt aduse în stare de manifestare, şi e păcat. Adesea încercăm să trăim după valorile altora, crezând că doar dacă trăim după acele valori care au adus succes unei alte persoane, o să putem să atingem şi noi succesul….

Succesul este o noţiune destul de subiectivă, în fond ce este succesul? Pentru două persoane, succesul poate însemna lucruri absolut diferite…. Ajungem să ne însuşim valorile altora, declarativ, noi necrezând, de fapt, în ele, şi, la un moment dat, apar problemele personale, probleme în care nu vom putea apela la valorile declarate, pentru că nu credem în ele. Apare sentimentul că nu ai de ce să te prinzi pentru a te ajuta să ieşi din situaţie, apare lipsa de speranţă, sentimentul de neajutorare şi aşa mai departe. De aceea, consider că un sistem de valori însuşit, solid, poate fi un ingredient central pentru o viaţă trăită în fericire. Totodată, un element pe care-l văd important pentru o viaţă trăită în bucurie este să scoţi tot ce e mai bun din relaţiile şi legăturile tale cu oamenii; în dinamica interumană apar conţinuturi nebănuite, minunate, dacă îi dai timp omului de lângă tine să îţi spună povestea lui. Acolo se naşte magia, frumosul, când un suflet îţi revelează dimensiunile lui lăuntrice, nebănuite, pentru că, odată revelate ţie, tu nu vei mai fi acelaşi, ci, un om îmbogăţit de dimensiunile revelate de către alt suflet, un om îmbogăţit de unicitatea legăturii create.

Luăm prea multe lucruri ca un dat permanent, şi uităm să apreciem lucrurile la justa lor valoare… În acest sens, cartea ‘Micul Prinţ” este o capodoperă literară înfăţişând aparte aceste lucruri pe care le-am punctat sumar în acest răspuns..

Alina Hadded:  Ce ne pregătești în perioada următoare?

Călin Hopșitar:  Multe!! Îmi doresc să fac multe lucruri; pregătesc un tur de prelegeri atât în Arad cât şi în Timişoara în tandem, voi vontinua cu diverse proiecte de cercetare pe care le concep acum… Îmi doresc foarte mult să reuşesc pentru ca munca mea să aibă un impact cât mai mare asupra unui număr cât mai mare de oameni atât în România, cât şi în afara graniţelor ţării.

Timpul le va aşeza pe toate şi cred cu tărie că atunci când te pui în slujba unui scop care trece dincolo de binele tău ca individ, poţi să trăieşti o viaţă plină de sens, semnificaţie, bucurie şi binecuvântată.

Ţine de noi ca să facem viaţa noastră o poveste frumoasă şi de asemenea, ține de fiecare dintre noi să facem tot ceea ce ţine de noi ca vieţile altora să devină o poveste frumoasă care să răsune pentru posteritate, după cuvântul biblic: „În Dar aţi luat, în Dar să daţi.”

Joi, 7 decembrie, respectiv vineri, 8 decembrie, începând cu ora 18, în Sala Ferdinand din incinta Primăriei Municipiului Arad, aștept cadrele didactice din județul nostru să participe la o conferință gratuită, organizată special pentru ei:

Detaliile evenimentului:

  1. frmusel baiat la prima vedere zici o fetita trista dar cand citesti articolul UAV ,Dublin si realizezi ce utile sunt avorturile

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.