Expoziție de artă cu scop caritabil, în sprijinul secţiei de pediatrie a Spitalului Judeţean

Expoziție de artă cu scop caritabil, în sprijinul secţiei de pediatrie a Spitalului Judeţean

Liga Elevilor social-democrați din Arad a fost, joi, gazda unei activități caritabile mai neobișnuite.

„Pentru a sprijini atât elevii artiști cât și secția de pediatrie a Spitalului Județean, ne-am decis la această formă de eveniment: expoziție de artă cu scop caritabil. Elevii de la Liceul de Artă «Sabin Drăgoi» au avut oportunitatea să-și prezinte lucrările publicului larg şi, în același timp, au putut intermedia un act de caritate ai căror beneficiari finali sunt copiii care vor trece pragul secției de pediatrie”, a declarat Leonard Uzum, unul dintre liderii elevilor social-democraţi. expozitie elevi social democrati

„În urma acțiunii, am reușit să strângem o sumă de bani cu care să ne putem permite să aducem un aport la îmbunătățirea condițiilor din secție. Vrem să arătăm că o comunitate unită pentru o cauză își poate rezolva din probleme printr-un act de solidaritate și își poate sprijini viitoarele talente. Mulțumim colaboratorilor și participanților deopotrivă, lui Bajzat Alexandru – chitară, Mirela Borodi – voce, precum și cvartetul Criollo care au încântat audiența prezentă la eveniment!”, a mai declarat tânărul social-democrat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.