Expoziție INEDITĂ în Clădirea Preparandiei

Expoziție INEDITĂ în Clădirea Preparandiei

Zeci de ștergare tradiționale din zona județului Arad vor fi expuse în clădirea Preparandiei, în perioada 16 martie – 15 aprilie, cu scopul de a promova valorile tradiționale românești.

Expoziția „Ștergarul românesc – valoare, tradiție, simbol“ cuprinde aproximativ 100 de ștergare tradiționale care aparțin familiei celui care a fost arhidiacon stavrofor Teodor Babuția, nepotul episcopului Andrei Magieru.

Unele dintre ștergarele care vor fi expuse în clădirea Preparandiei au o vechime de peste 100 de ani, au fost lucrate în războaie de țesut și au modele tradiționale specifice zonei Aradului, majoritatea fiind decorate cu dantelă lucrată manual (cipcă).

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc vineri, 16 martie, la ora 12.00.

Expoziția va putea fi vizitată de luni până vineri între orele 9.00 – 17.00.

Intrarea este liberă.

Împreună cu soția sa Gabriela, arhidiaconul Teodor Babuția au slujit Eparhia Aradului, părintele arhidiacon fiind secretar eparhial, ecleziarh la Catedrala Ortodoxă Veche și arhidiacon, însoțind la târnosiri, binecuvântări de lucrări, vizite pastorale și hramuri de biserici și mănăstiri toți episcopii Aradului.

Gabriela și Teodor Babuția au moștenit stergarele de la părinți și bunici, unele din zona Gurahonț, satul Iacobini, iar altele le-au primit cu ocazia târnosirii bisericilor de pe raza județului Arad.

Cei doi au păstrat în locuința lor ștergarele, alcătuind astfel o colecție pe care acum o prezintă arădenilor admiratori ai tradițiilor românești și nu numai.

Expoziția „Ștergarul românesc – valoare, tradiție, simbol“ face parte din manifestările organizate de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad cu ocazia Centenarului Marii Uniri și are ca scop promovarea valorilor tradiționale românești.

Un alt scop al expoziței este promovarea Clădirii Preparandiei, unde a funcționat cea mai veche școală pedagogică din Transilvania, unde vor fi organizate anul acesta mai multe evenimente cu ocazia Anului European al Patrimonului Cultural, al cărui slogan este confluența dintre trecut și viitor.

 

 

 

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.