Falcă are întotdeauna dreptate…

Falcă are întotdeauna dreptate…

Gheorghe Falcă, preşedintele PDL Arad, a declarat într-o conferinţă de presă că bannerele candidatului Klaus Iohannis de pe Calea Victoriei şi 6 Vânători sunt amplasate legal, spre deosebire de cele ale PSD, care ar fi amplaste ilegal în mai multe locuri din oraş.

În plus, a spus că deputatul Flavius Măduţa nu știe să facă diferenţa între o Hotărâre a Consiliului Local Municipal, valabilă pe plan local, şi Legea 370, care trebuie aplicată şi care precizează că poţi monta bannere pe clădiri doar dacă eşti proprietar sau deţinător, cu diferenţa că în al doilea caz este nevoie de acordul tuturor co-deţinătorilor.

„Dacă voiau să fie niște oameni de bună credință, cum vor să pară, veneau să ceară legal permisiunea de a pune afișe electorale pe stâlpi și în alte locații. Poate chiar le-am fi dat-o”, a declarat co-președintele ACL Arad Gheorghe Falcă.

În final, Gheorghe Falcă a făcut referire şi la răspunsul Agenţiei Naţionale de Integritate, potrivit căruia nu este „incompatibil”.

 

  1. In Arad exista doua tipuri de oameni ai lui Falca, care sunt un fel de zei si pot sa faca orice ca sunt pe plantatia lui ZEUS, adica stapanul lor si proștii. Cu proștii facem ce vrem iar ai nostri fac ce vor. Jenant sa declari asa ceva, mai putin si pleaca nașul, si va pleca si Kovesi sa vedem atunci cine va fi cu dreptatea in mana. Problema ca in tara asta doar doi inteleg toate lucrurile si aia sunt finu’ si cu nasu’, restul…

    Raspunde
  2. Falca lasa-ne esti cucu!

    Raspunde
  3. Ce tot aveti cu Falca comunistilor .

    Raspunde
  4. falca este „unicul” in arad care știe să interpreteze legile.nu-l mai deranjați acum când are de dus o campanie atât de importanta pentru românia si chiar pentru Europa.

    Raspunde
  5. Falca e un mincinos, suportii metalici pe care sant montate acele banere apartin CET-ului , si cu certitudine ACL nu are nici un fel de aprobare de la acesta.

    Raspunde
    • ba esti figura mare , daca nu ai aflat inca , toate societatile aflate in proprietatea consiliului local , sant conduse de sustinatori fanatici al tuciuriului , si sant considerate mosie proprie . baza cet de la micalaca este locul favorit al chermezelor electorale marca falca ,iar persoanele ostile ,sant indepartate de politia locala de la aceste chefuri pe motiv de proprietate privata .

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.