Falcă a solicitat o întrevedere cu ministrul Educaţiei. „Am fost refuzat fără nici un argument”

Falcă a solicitat o întrevedere cu ministrul Educaţiei.  „Am fost refuzat fără nici un argument”

Gheorghe Falcă, primarul municipiului, dezaprobă modalitatea de lucru a actualilor guvernanţi, fapt confirmat inclusiv de vizita ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, la Arad, se arată într-un comunicat de presă al edilului şef. „Am solicitat o întrevedere cu domnul ministru, profitând de prezenţa dumnealui la Arad, dar am fost refuzat fără nici un argument. Am dorit să discut aspecte importante pentru învăţământul arădean, dar domnul ministru se pare că a venit cu altă misiune la Arad, nu să se preocupe de problemele cu care se confruntă învăţământul”, a declarat Gheorghe Falcă.

Printre subiectele pe care primarul Aradului a dorit să le abordeze la întâlnirea cu ministrul se numără investiţiile blocate din sistemul de învăţământ, problema angajărilor personalului auxiliar, cât şi pericolul ca salariile cadrelor didactice să nu poată fi plătite, din cauza faptului că Guvernul nu a alocat primăriilor banii necesari. „Sunt probleme reale, de care domnul ministru nu s-a arătat interesat. Avem cel puţin şapte investiţii blocate în sistemul educaţional arădean, spre exemplu la Colegiul «Aurel Vlaicu», la Colegiul Economic sau la Liceul CFR. De asemenea, sunt şcoli şi licee unde activitatea este perturbată din cauza faptului că nu se pot face angajări, cum ar fi la «Csiki Gergely» sau Colegiul «Vasile Goldiş» iar plata salariilor cadrelor didactice nu a fost asigurată până la sfârşitul anului, conform legii. Aceste aspecte şi atitudinea domnului ministru şi a colegilor săi din Arad arată dispreţul pe care îl afişează reprezentanţii guvernării faţă de arădeni”, a mai afirmat Gheorghe Falcă.

  1. Refuzul este firesc.Si cetatenii cand solicita o intalnire cu primarul ,pentru probleme serioase ,sunt trimisi pe la tot felul de persoane care nu pot rezolva nimic.Chiar nu am inteles supararea „primarelui”.

    Raspunde
  2. Ghita obisnuieste te cu civilizatia. E greu dar e singura solutie.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.