FERICIREA în cuplu conduce la… DIVORȚ!

FERICIREA în cuplu conduce la… DIVORȚ!
Sună paradoxal, dar este adevărat! Sau, cel puțin, așa susțin cercetătorii de la Universitatea California, din Los Angeles, care au analizat – pe o perioadă de zece ani – 136 de cupluri căsătorite de cel puţin şase luni şi autodeclarate fericite.
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că partenerii care se declară fericiți în căsnicie divorțează, în medie, după șase ani de la apariția în fața ofițerului de stare civilă, în vreme ce relațiile mai puţin reuşite au şanse mai mari să dureze.
Psihologii au luat în calcul personalitatea fiecărui partener, nivelul de stres, agresivitatea verbală a fiecăruia, capacitatea de a rezolva probleme sub presiune, dar şi existenţa sau lipsa copiilor în căsnicie.
Psihologii americani au făcut referire la nivelul de fericire al bărbaţilor însuraţi, care divorţează deşi susţin că sunt împliniţi în căsnicie.
Pentru a explica acest paradox, specialiştii şi-au canalizat atenţia asupra gradului de implicare în căsătorie și au ajuns la concluzia că persoanele fericite pun mai puţin preţ pe obligaţiile maritale şi pe devotamentul în relaţie și tocmai din această cauză, ajung mai frecvent la divorţ deşi au perioade mai lungi de bunăstare emoţională.
FOTO: biografieonline.it

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.