Festivalul Internaţional de Teatru Clasic a ajuns la cea de a XXII-a ediţie! Ce spectacole propune

Festivalul Internaţional de Teatru Clasic a ajuns la cea de a XXII-a ediţie! Ce spectacole propune

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad organizează, în perioada 12-20 noiembrie 2016, cea de a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic. Selecţionerul festivalului este şi în acest an criticul de teatru Maria Zărnescu.

„Un festival este un creuzet alchimic, în care, an de an, adăugăm elemente noi, doar-doar om descoperi piatra filosofală şi elixirul vieţii. Formula celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic cuprinde o doză consistentă de Shakespeare, la 400 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. Se mai adaugă intenţiile şi strădaniile unor regizori de renume, apoi se presară muzici, cât să hrănească dragostea. Focul scenei şi arderea actorilor vor desăvârşi această poţiune magică. E timpul să o degustăm”, spune Maria Zărnescu.

Spectacolele care vor fi puse în scenă:

A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis, Bucureşti.

Cafeneaua, de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Domnul Jurdan, rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după „Burghezul Gentilom” de Molière şi „Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul „Regina Maria” Oradea.

Hamlet, după William Shakespeare, tradus şi remixat de Peca Ştefan, un spectacol de Ada Lupu Hausvater, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara.

Îmblânzirea scorpiei, un spectacol muzical după William Shakespeare, direcţia de scenă Gelu Colceag, decorul Puiu Antemir, costumele Ioana Pashca, Teatrul de Comedie, Bucureşti.

Metoda Grönholm, de Jordi Galceran, regia Ádám Horgas, decorul Péter Horgas, costumele Nóra Bujdosó, Teatrul Naţional Pécs, Ungaria / SPECTACOL INVITAT

Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht, coregrafia şi instructajul actoricesc Andrei Şerban, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti.

Romeo şi Julieta, după William Shakespeare, adaptarea şi regia Tudor Lucanu, scenografia Alina Herescu, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca.

Solo Goya, spectacol de teatru-nonverbal. Un scenariu colectiv. Regia Miklós Bács, Irina Wintze, Camelia Curuţiu-Zoicaş, coregrafa Adrian Strâmtu şi Györgyjakab Enikő, Facultatea de Teatru şi Televiziune – Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Svejk, după Jaroslav Hašek, regia Alexandru Dabija, decorul şi costumele Andrada Chiriac

Biletele şi abonamentele au fost puse în vânzare începând de ieri, 26 octombrie 2016, şi pot fi achiziţionate online, accesând platforma www.biletmaster.ro, precum şi de la agenţia teatrală, după următorul program: de luni până vineri, în intervalul orar 10 – 14 şi 17 – 19.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.