Festivalul vinului – locul potrivit și anotimpul potrivit!

Festivalul vinului – locul potrivit și anotimpul potrivit!

Mult-așteptatul Festival al vinului va avea loc în perioada 13-15 noiembrie. Festivalul nu se va desfășura însă pe platoul din fața Primăriei Municipiului Arad, deoarece organizatorii și-au propus să fructifice potențialul unei alte zone centrale a Aradului, o zonă cum nu se poate mai potrivită – Podgoria. Mai precis, cele trei zile de festival vor avea loc pe Strada Corneliu Coposu, în parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor.

Potrivit sondajului privind practicile culturale ale arădenilor, Festivalul vinului se află în topul preferințelor locuitorilor acestui oraș în ceea ce privește oferta culturală locală. Datorită acestui vot de încredere, festivalul de anul acesta își propune să depășească așteptările arădenilor.

Vineri, 13 noiembrie, începând cu ora 12, amatorii de vin vor avea la dispoziția lor o amplă selecție de vinuri din zona de vest a țării. Vizitatorii se vor putea bucura de savoarea locală și de arome vechi și noi ale vinurilor venite din Podgoria Aradului, întrucât cei mai importanți producători de vin din această zonă îi vor așteapta la standurile lor. Acestora li se vor alătura alți producători vestici, din Oradea și Timișoara, precum cei de la Cramele Recaș sau din Podgoria Diosig. Pentru cei care caută ceva mai mult decât savoarea locală, standul cramelor Budureasca vine pregătit cu vin din Podgoria Dealu Mare.

Pe măsura și potriveala vinului va fi și muzica. Astfel, vineri, de la 17.30 arădenii îi vor putea asculta pe Răzvan Moț, Ionuț Langa sau Ștefan Muntenaș, iar seara va fi încheiată de Vasile Rus și orchestra Rapsodia. Muzica lăutărească va acompania vinul și în zilele de sâmbătă și duminică, tot începând cu ora 17.30. Sâmbătă vor cânta Podgorenii, Lucian Drăgan, Diana Selagea și Claudia Ionaș, iar duminică îl puteți vedea pe Claudiu Jula, dar și pe Tinu Vereșezan și invitații săi.

Programul zilnic se va încheia la ora 23.00. Organizatorii acestui eveniment sunt Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.