Floriile

Floriile sunt o sărbătoare a bucuriei. Ea evocă intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, întâmpinat de mulţimea de evrei şi copii, cu osanale şi ramuri de finic. Îmi amintesc anii copilăriei mele într-un sat bănăţean. În ziua premergătoare, adică în sâmbăta lui Lazăr, se aduceau la biserică, într-o procesiune imprimată de evlavie, ramuri verzi de salcie, în amintirea celor de finic din vremea lui Iisus. Se sfinţeau după evanghelia utreniei şi se împărţeau credincioşilor. (În unele cazuri, se împărţeau la miruirea de la liturghie).

În timpul serviciului divin, credincioşii ţineau ramurile în mână, se eliberau de toată „grija cea lumească“ şi îşi îndreptau sufletul către Dumnezeu. Trăirea lor sufletească era atât de intensă încât parcă Iisus a coborât în mijlocul lor. Plecau apoi spre casă ducând un mănunchi de salcie sfinţită din care făceau coroniţe pe care le atârnau deasupra uşilor, ca pe nişte talismane creştine, apărătoare de boale şi de tot răul. Ele înseamnă şi faptele bune cu care credinciosul se va prezenta în „Ierusalimul ceresc“, la plinirea vremii. N-am uitat şi nu voi uita feţele radioase marcate de bucuria dobândită în zi de praznic luminat.

Dar, de la copilăria mea din satul bănăţean s-au scurs mulţi ani. Istoria ne-a supus multor încercări nefaste. Poporul român de azi nu mai este cel de altădată. În mare parte am pierdut sfinţenia unei mari sărbători. Aceasta a devenit un simplu obicei din bătrâni, păstrat în tradiţie, un prilej de petrecere la o masă îmbelşugată. Se impune să ne regăsim, să dobândim elanul sufletesc al celor care l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea în Ierusalim.

În pragul sărbătorilor pascale, doresc tuturor cititorilor înălţare sufletească şi bucurie.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.