Florin Tripa: „Aradul a primit peste 644 de milioane de lei de la Guvern pentru mai multe obiective de investiții”

Florin Tripa: „Aradul a primit peste 644 de milioane de lei de la Guvern pentru mai multe obiective de investiții”

Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a semnat astăzi ordinul de finanțare pentru mai multe obiective de investiții din județul Arad. Trei drumuri județene și spitalul de Oncologie sunt printre principalele obiective ce au primit fonduri de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Deputatul PSD Arad Florin Tripa spune că eforturile parlamentarilor social-democrați nu au rămas fără răspuns și că peste 120 de obiective de investiții din județul Arad au primit primit bani.

„Mă bucură faptul că peste 120 de proiecte ale adminsitrațiilor din județul nostru primesc aceste fonduri. De la preluarea mandatului, după alegerile din 11 decembrie, atât eu, cât și ceilalți colegi parlamentari ai PSD Arad am discutat cu primarii din județ despre proiectele pe care doresc să le acceseze pe PNDL, iar în urma demersurilor noastre zeci de comune și orașe au primit fonduri, indiferent de culoarea politică a primarilor. Am tot auzit acuze, venite dinspre liberali, în care eram criticați pentru că nu facem lobby pentru județul Arad. Am făcut, iar decizia de astăzi vine să confirme acest lucru. Vor fi trei drumuri județene care vor fi modernizate: Nădab-Seleuș, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa și Bârsa- Moneasa-limită cu județul Bihor. Acest ultim obiectiv arată intereseul Guvernului României pentru stațiunea Moneasa, stațiune uitată de conducerea liberală a Consiliului Județean Arad. De asemenea, nu mai puțin de 17 milioane de lei au fost alocați pentru Secția de Oncologie a Spitalului Județean Arad. Vreau să reamintesc faptul că Guvernul României a alocat, în luna mai a acestui an, alte 155 de milioane de lei pentru mai multe drumuri din județul Arad. Am fost acuzați, de către Gheorghe Falcă, Iustin Cionca și PNL că nu aducem bani pentru proiectele Aradului. Sumele de 644 de milioane și 155 de milioane primite de județul Arad arată demagogia liberalilor. Așteptăm un gest de bun simț din partea lui Gheorghe Falcă și Iustin Cionca prin care să recunoască meritele reprezentanților PSD și sper să nu mai auzim minciuni cum că nu sprijinim dezvoltarea Aradului”, a spus deputatul PSD Florin Tripa.

  1. cand terminati pasajele atunci am sa va cred,pana atunci va ocupati numai de dezinformari,iar investitiile neterminate vor intra la penal

    Raspunde
  2. nu sunt banii psd=ului ci banii nostrii a aradenilor care contribuie cu sume enorme la buget iar voi ciuma rosie le scoateti ochii cu maruntisuri si cu promisiuni mincinoase

    Raspunde
  3. dupa atatea promisiuni facute de teleormaneanu fifor in privinta pasajelor cine mai crede ca psd-ul va face ceva folositor Aradului ? probabil nici cei care au votat psd . Singura sansa pt. Arad sant fondurile europene pe care primaria trebuie sa le acceseze , luand exemplul oradenilor care sant campionii tarii iar primar este tot un pnl-ist , deci se poate !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.